„Ne gândim şi la relansarea României. În momentul în care vom trece de acest vârf, vom veni cu al doilea val de măsuri care vor stimula economia”, scria marţi, 7 aprilie,  pe Facebook, Virgil Popescu, ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, într-o postare care se încheia cu “Împreună facem România bine”.

25 de zile au trecut de la declararea stării de urgenţă. 25 de zile în care sunt deja un milion de şomeri, 200.000 de contracte de muncă încetate, iar în fiecare oră 80-90 de firme anunţă încetare totală sau parţială a activităţii.

Cu fiecare zi ce trece se adaugă noi şomeri, noi firme fără activitate: de ieri şi până azi sunt peste 20.000 de noi contracte de muncă încetate sau suspendate şi nici aici, în economie, curba nu s-a aplatizat încă.

25 de zile în care restaurantele, hotelurile, agenţiile de turism, multe dintre fabricile din industria prelucrătoare, zeci de mii de IMM-uri sunt închise. Şi efectul în lanţ din economie abia începe să se vadă. Şi noi ne gândim? Noi ne gândim la relansarea României?

Când zeci de antreprenori din construcţii sau agricultură spun deja de o lună că întoarcearea masivă a românilor în ţară, începută din februarie, ar putea fi o şansă care să le acopere din golurile pe care le-au umplut cu muncitori din Sri Lanka şi Filipine, noi încă ne gândim la relansarea României?

Păi până ne gândim noi, Germania a dat un strigăt spre estul Europei în urmă cu o săptămână, că îi lipsesc 400.000 de oameni în agricultură, iar astăzi de pe aeroportul din Cluj-Napoca au decolat mai multe curse charter ca să rezolve problema.

Dincolo de îngrămădeala, de lipsa oricărei urme de distanţare socială, de faptul că răspunsurile autorităţilor rămân în sfera “noi nu ştim, nu ne-a anunţat nimeni”, cineva, dar cineva care ştie, care nu se mai gândeşte, i-a adunat pe aceşti oameni, i-a chemat la aeroport şi ei sunt deja în drum spre noul (vechiul) lor loc de muncă din străinătate. Cu norme şi criterii de distanţare socială mai stricte, mai clare, dar merg spre locuri de muncă. Germania e oricum gâtuită de tot ce înseamnă prăbuşirea sectorului auto, nu mai poate să piardă şi din exporturile de alimente. Rafturile din România nu pot fi umplute doar de “fabricat în România.

Iar industria alimentară românească, măruntă de altfel, de 50 mld. lei anual, este la datorie acum la nevoie, dar în câteva luni reia bătălia pentru locul la raft cu importurile din ţările care s-au gândit puţin, au făcut planul şi au relansat industria. Şi noi care visam la strategii care să dubleze industria alimentară la 100 mld. lei, care să folosească lanţul integrat cu o agricultură puternică, să terminăm cu exportul de materie primă şi importul de produs finit? Păi asta nu se face peste noapte, noi încă ne mai gândim.

Plecarea românilor cu zboruri charter spre state din Europa de Vest, plecarea la muncă practic, este asigurată prin ordonanţa militară: Art. 10. din ordonanţa militară 7 – (1) Sunt permise zborurile efectuate de toţi operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităţilor competente din ţara de destinaţie.

Tot prin ordonanţe militare s-a stabilit şi închiderea temporară a  businessurilor din HoReCa, a mallurilor şi modul de deplasare al persoanelor în România. Raţiunile medicale, de sănătate publică, de limitare a răspândirii viruslui sunt incontestabile.

Dar poate că, în timp ce autorităţile implicate în măsurile de limitare a răspândirii virusului îşi făceau treaba, poate în acelaşi timp puteau fi gândite şi măsuri de relansare a businessului.

Dorel Goia, acţionar al Teraplast, grup cu 1 mld. lei cifră de afaceri, spunea că a făcut zece scenarii de criză. Fiecare pentru un declin de 10% din business. Le aplică treptat. Speră să nu ajungă la scenariul zece. Dar fiecare scenariu există. Fiecare scenariu are un plan. Din companiile care încă trăiesc în România, toate au un cel puţin trei scenarii, variante cu ce vor face în funcţie de cât de mult se prăbuşte businessul.

Domnule Popescu? Cum arată scenariul de business al României? Cel la care vă gândiţi? Cel la care lucraţi? Câte milioane de locuri de muncă vor fi afectate? Cât se pierde din businessul companiilor? Cât timp ne va lua să punem la loc ce s-a pierdut în acest timp. Sunt 25 de zile astăzi, dar fiecare zi adaugă noi minusuri în economie. Plus temeri.

„Trebuie declarată o stare de urgenţă în infrastructură, care să dureze doi ani şi în care să vedem proiecte masive”, spunea astăzi Horaţiu Ţepeş, proprietarul producătorului de acoperişuri Bilka Steel din Braşov, una dintre cele mai mari companii antreprenoriale din construcţii din România.

Poate ne gândim şi la „o stare de urgenţă în economie”, mai ales că azi, la ora 12, erau 7.000 de companii care ceruseră certificate pentru situaţie de urgenţă pentru încetare totală sau parţială a activităţii. Aceste 7.000 de companii aveau afaceri de 37 mld. lei şi 135.000 de angajaţi. Şi numărul lor creşte de la o oră la alta.