Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2018, stabilit la 160 de miliarde de dolari

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 30 noiembrie 2017 119 afişări

Parlamentul European a adoptat astăzi bugetul Uniunii Europene (UE) pentru anul 2018, în valoare de 160,1 miliarde de euro care a fost negociat de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, in calitatea sa de raportor din partea PPE.

Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2018, stabilit la 160 de miliarde de dolari

Grupul parlamentar al PPE, principala forta politica din Parlamentul European, si-a asigurat majoritatea voturilor prin sustinerea liberalilor europeni si, partial, a social-democratilor.

În forma sa finală, Bugetul UE 2018 prevede mai mulţi bani pentru crearea de locuri de muncă, pentru investiţii în cercetare, inovare şi siguranţa cetăţeanului faţă de proiectul iniţial propus de Comisia Europeană, a declarat, la finalul votului din plen, deputatul european Siegfried Mureşan, negociatorul-şef al Parlamentului European pentru Bugetul UE din 2018.

Faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, Bugetul UE din 2018, în forma finală adoptată astăzi, prevede creşterea alocărilor pentru programe privind reducerea şomajului în rândul tinerilor, pentru cercetare, inovare şi siguranţă, precum şi pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova. Astfel, programe-cheie care contribuie la crearea de locuri de muncă şi creştere economică au alocat în 2018, după cum urmează: 11,2 miliarde de euro pentru Programul de cercetare şi inovare „Orizont 2020” (+110 milioane de euro faţă de propunerea Comisiei Europene), 2,3 miliarde de euro pentru Programul de mobilitate universitară „Erasmus+” (+54 de milioane de euro), 59 de miliarde de euro pentru fermierii europeni, 354 de milioane de euro pentru Programul pentru competitivitatea întreprinderilor şi pentru IMM-uri „COSME” (+15 milioane de euro) şi 350 de milioane de euro pentru Iniţiativa privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor (+116,7 milioane de euro). De asemenea, vor fi alocate 2.7 miliarde de euro pentru infrastructură prin Mecanismul „Conectarea Europei”.

Bugetul mai prevede o creştere de 54%, comparativ cu 2017, a plăţilor pentru Politica de Coeziune până la o valoare de 46 de miliarde de euro. În felul acesta, vor fi alocaţi suficienţi bani în buget pentru a achita toate facturile primite de la statele membre pentru cheltuieli cu fondurile de coeziune.

În ceea ce priveşte siguranţa şi combaterea crizei migraţiei, au crescut alocările cu 3,7 milioane de euro şi se vor crea 10 noi posturi în cadrul Agenţiei Europol, cu 1,8 milioane de euro şi crearea a 5 noi posturi pentru Agenţia Eurojust şi cu 5 milioane de euro pentru Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO).

În urma propunerilor deputatului european Siegfried Mureşan, Bugetul UE 2018 prevede şi lansarea Programului de acordare a unui bilet gratuit de tren valabil timp de o lună în 30 de ţări europene pentru fiecare tânăr care împlineşte 18 ani şi care vrea să viziteze Europa. Programul primeşte o finanţare iniţială pentru anul viitor de 12 milioane de euro.

Totodată, în Bugetul UE din 2018 sunt alocate 602,5 milioane de euro pentru statele din Vecinătatea estică, inclusiv Republica Moldova (+58,5 milioane de euro faţă de bugetul pentru anul 2017).

Bugetul adoptat astăzi prevede şi o reducere a fondurilor de preaderare destinate Turciei cu 105 milioane de euro, iar alte 70 de milioane sunt puse în rezervă. Prin această reducere, Parlamentul European transmite şi un mesaj politic important, în condiţiile în care Turcia se îndepărtează de standardele europene în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, statul de drept şi drepturile omului.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.