Percheziţii în Dolj şi Olt, într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de peste 9 milioane de lei
Procurorii DIICOT şi poliţişti din cadrul mai multor structuri specializate în combaterea crimei organizate au descins, marţi, la şase adrese din judeţele Dolj şi Olt, fiind conduse la audieri 14 persoane, într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de peste nouă milioane de lei, potrivit DIICOT.
În perioada octombrie 2011 - noiembrie 2012, membrii grupării vizate în acest dosar, care ar fi fost formată din 14 persoane, ar fi făcut mai multe livrări şi achiziţii fictive de materiale de construcţii, prejudiciind astfel bugetul de stat cu peste 9.200.000 de lei, susţin anchetatorii.
"Faţă de membrii grupării există suspiciunea rezonabilă că au acţionat conjugat în realizarea unui circuit scriptic al mărfurilor, dublat de viramente bancare similare efectuate foarte rapid, prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de DIICOT.
Potrivit procurorilor, membrii grupării s-ar fi folosit de o societate de tip off-shore cu sediul în Cipru, precum şi de mai multe firme deschise în România şi interpuse în circuit, în mod sistematic, pentru acumularea tuturor datoriilor către stat.
Societăţile comerciale folosite în acest scop nu aveau nici patrimoniu, nici salariaţi şi nici spaţii de depozitare, iar perioada de funcţionare era una de scurtă durată. Cu toate acestea, potrivit DIICOT, "în acte societăţile interpuse figurau ca furnizori pentru beneficiarii finali ai activităţii infracţionale: societăţile SC Ambient SA Sibiu şi SC Mitliv SRL Craiova".
Suspecţii urmează să fie audiaţi pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
La acţiunile de luni au participat şi poliţişti din cadrul IPJ Dolj, BCCO Suceava, BCCO Alba - SCCO Sibiu şi BCCO Craiova.
Cazul a fost instrumentat şi cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro