Perechea Simona Halep şi Angelique Kerber a eliminat capii de serie numărul 1 de la Miami Open

Autor: Rafael Hekman Postat la 27 martie 2021 80 afişări

Perechea Simona Halep şi Angelique Kerber a eliminat capii de serie numărul 1 de la Miami Open

Simona Halep şi Angelique Kerber au învins, vineri seara, în primul tur al probei de dublu feminin, de la turneul de tenis WTA 100 de la Miami, cuplul alcătuit din belgianca Elise Mertens şi bielorusa Aryna Sabalenka, capi de serie numărul 1, calificându-se în optimile de finală.

Perechea alcătuită din Simona Halep şi Angelique Kerber s-a calificat vineri seara în optimile de finală ale probei de dublu feminin, învingând surprinzător, cuplul cotat cu prima şansă la câştigarea turneului. Halep & Co au fost mai concentrate în momentele cheie ale meciului, în special pe final de set, când au reuşit câte un break decisiv.

În primul set, cele două perechi au mers cap la cap până la 5-5, când Halep şi Kerber au reuşit un break, pentru 6-5, dublat imediat de câştigarea game-ului pe propriul serviciu şi implicit a setului.

Al doilea set a fost mai animat, Halep & Co realizând două break-uri în debut (3-0), fiind imediat contracarate de favoritele numărul 1, care au egalat (3-3). La 4-4, Halep şi Kerber au mai făcut un break (5-4) şi au servit pentru meci, însă Mertens şi Sabalenka au egalat, cu un rebreak. A urmat game-ul câştigat pe serviciul Simonei Halep, iar mai apoi un break la zero, cu care cuplul româno-german a câştigat setul şi meciul

În turul doi Simona Halep şi Angelique Kerber vor întâlni cuplul alcătuit din Lyudmyla Kichenok (Ucraina) şi Jelena Ostapenko (Letonia).

Pentru accederea în optimile de finală, pe tabloul de dublu feminin, Simona Halep şi Angelique Kerber vor primi 120 de puncte WTA şi 18.000 USD.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
simona halep,
miami open,
angelique kerber

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.