Petrecerea s-a terminat: Dupa patru luni la rând în care una dintre cele mai efervescente pieţe imobiliare din Europa pare că ieşea la lumină din criza imobiliară, optimismul s-a prăbuşit. Creştea ratelor riscă să arunce din nou în haos real-estate-ul
Potrivit unui sondaj realizat de cea mai mare bancă din Suedia, perspectivele pentru piaţa imobiliară rezidenţială au rămas pozitive pentru patru luni la rând. Cu toate acestea, ratele care sunt deja setate să crească din nou riscă să şteargă optimismul, iar analiştii imobiliari prognozează deja noi prăbuşiri ale preţurilor, scrie Bloomberg.
Semne că piaţa a început să se stabilizeze după criza imobiliară se văd şi în datele recente ale grupului imobiliar Svensk Maklarstatistik şi în cele ale creditorului de stat SBAB.
Dar, în condiţiile în care piaţa este în prezent în scădere cu aproximativ 10% faţă de vârful atins în 2022, tot mai multe voci din domeniul imobiliar cred că preţurile urmează să scadă în general cu 15% până la 20%
Indicatorul SEB privind preţurile locuinţelor a scăzut cu 9 unităţi, ajungând la 6 în septembrie, potrivit datelor publicate luni. Măsura reprezintă diferenţa dintre proporţia persoanelor care cred în creşterea preţurilor faţă de cele care se aşteaptă la o scădere. Media istorică este de 32.
Scăderea lunară a indicelui SEB(unul dintre cei mai importanţi creditori din ţară) a fost determinată atât de faptul că mai mulţi respondenţi se aşteaptă la o scădere a preţurilor, în raport cu cei ce prevăd o creştere.
De asemenea, a crescut ponderea celor indecişi sau care se aşteaptă ca preţurile să rămână neschimbate. Aşteptările privind ratele din sondaj au rămas în mare parte neschimbate în septembrie, rămânând foarte aproape de 4%, potrivit SEB.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro