Piaţa americană de capital, lovită de evoluţia retailerului Target: Analiştii nu se mai aşteaptă ca acţiunile companiei să scadă considerabil

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 19 mai 2022 54 afişări

Piaţa americană de capital, lovită de evoluţia retailerului Target: Analiştii nu se mai aşteaptă ca acţiunile companiei să scadă considerabil

Prăbuşirea acţiunilor Target (simbol bursier TGT) de miercuri a adus indicele S&P 500 tot mai aproape de piaţa „bear”, însă întrebarea este dacă investitorii au exagerat sau nu în urma publicării rezultatelor financiare ale retailerului american, scrie Barron's.

Ieri, indicii S&P 500 şi Nasdaq Composite au coborât cu 4%, respectiv 4,7%. Dow Jones Industrial Average a pierdut 3,6%.

Analiştii băncii de investiţii Cowen estimează că acţiunile Target nu vor înregistra fluctuaţii majore de preţ, după ce compania a suferit ieri un declin de 25%, cea mai accentuată scădere din 1987 încoace.

„Clienţii şi-au pivotat cheltuielile mai rapid decât a putut să reacţioneze Target, iar noi ne aşteptăm că va fi nevoie de câteva trimestre până când compania va rezolva problema stocurilor excedentare”, scrie Cowen, semnalând însă că avansul înregistrat de Target în ceea ce priveşte traficul şi veniturile este încurajator.

Acţiunile TGT se depreciau cu 2% în şedinţa premarket de astăzi. Valoarea de piaţă atingea 75 de miliarde de dolari.

Având în vedere că Target a fost optimist în cadrul întâlnirii cu investitorii din urmă cu câteva luni, „înţelegem frustrarea investitorilor, însă avântul, traficul şi loialitatea clienţilor rămân puternice”, adaugă analiştii Target. Astfel, societatea şi-ar putea creşte cota de piaţă pe termen lung.

Profitul dezamăgitor şi estimările slabe lansate de Target au rănit şi alţi retaileri prezenţi pe piaţa din Statele Unite, precum Kohl’s, Urban Outfitters şi Dollar General. Între timp, temerile conform cărora costurile de transport vor înregistra creşteri semnificative au afectat acţiunile companiilor din domeniu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
actiuni,
piata,
analisti,
americana,
clienti,
indice,
pret,
scadere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.