PLANURI pentru o autostradă între Belgrad şi Timişoara. România şi Serbia analizează modalităţile de finanţare

Postat la 17 iulie 2014 34 afişări

Premierii României şi Serbiei, Victor Ponta şi Alexander Vucic, au convenit, joi, la Belgrad, ca miniştrii de resort din cele două ţări să stabilească până la 1 septembrie cele mai bune modalităţi de finanţare a unei autostrăzi de circa 100 kilometri între Belgrad şi Timişoara.

PLANURI pentru o autostradă între Belgrad şi Timişoara. România şi Serbia analizează modalităţile de finanţare

 Ponta şi Vucic au discutat despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor economice bilaterale, dezvoltarea infrastructurii fiind o necesitate în acest scop.

"Una din ideile principale a fost aceea de a avea până la 1 septembrie din partea celor doi miniştri o situaţie foarte clară referitoare la o autostradă, un drum rapid între Timişoara şi Belgrad, care sunt costurile, care este modul de finanţare. Împreună putem să dezvoltăm asemenea proiecte de infrastructură, care nu au mai fost făcute între România şi Serbia, cred, de 40 sau 50 de ani", a declarat Ponta.

Vucic a precizat că autostrada ar urma să aibă o lungime de circa 100 kilometri şi a subliniat că Serbia are probleme de finanţare, având în vedere datoria sa publică.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/planuri-pentru-o-autostrada-intre-belgrad-si-timisoara-romania-si-serbia-analizeaza-modalitatile-de-finantare-12939269
12939269
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.