”Podul care nu duce nicăieri”. Cum arată construcţia de 350 de milioane de dolari dintre China şi Coreea de Nord - VIDEO
China a construit un pod care ar fi trebuit să lege provinciile subdezvoltate din nord-estul ţării cu Coreea de Nord, însă construcţia care a costat 350 de milioane de dolari se dovedeşte inutilă.
Podul peste râul Yalu a fost inaugurat în luna octombrie, însă în partea nord-coreeană acesta nu este finalizat. Podul se termină brusc în câmp, nu există clădiri de vamă iar drumuri spre pod nu au fost costruite, scrie Business Insider.
Un raport publicat de Global Times sugerează că deschiderea propriu-zisă a podului lung de 3 kilometri a fost amânată ”pe termen nedefinit”.
Oficialităţile din Beijing şi Phenian nu au făcut comentarii oficiale.
Analiştii străini consideră că întârzierea lucrărilor din partea Coreei de Nord indică îngrijorări cu privire la influenţa economiei chineze asupra ţării. De la fondarea sa, Coreea de Nord a fost extrem de precaută în a deveni dependentă de cele două puteri economice vecine, China şi Rusia.
Phenianul a început proiecte majore de construcţii, printre care un nou aeroport internaţional şi ansambluri rezidenţiale.
În afara noului pod, China vrea să dezvolte şi o reţea de drumuri în Coreea de Nord, pentru ca provinciile sale să aibă acces mai uşor la porturile nord-coreene, pentru export la costuri mai mici.
Vechiul pod dintre cele două ţări, construit în 1937, permite accesul trenurilor, al maşinilor şi camioanelor, însă traficul auto se poate face pe un singur sens. În mod normal, traficul se desfăşoară pe un sens dimineaţa şi pe celălalt după-amiaza.
Hajime Izumi, specialist în problemele Coreei de Nord la Universitatea Shizuoka din Japonia, este de părere că întârzierile la circularea pe pod sunt un motiv pentru China şi Coreea de Nord să îşi regândească relaţia, trecând de la prietenia comună la o relaţie bazată pe interes comun.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro