Craciun fericit!

Toamna se numara cei ramasi

Postat la 09 august 2010 12 afişări

Presedintele Traian Basescu a reamintit public termenul limita pana la care membrii Guvernului pot demonstra ca isi mai merita portofoliile, sustinand ca este decis ca la 1 septembrie sa faca impreuna cu premierul o analiza a echipei Guvernului, in vederea unei posibile remanieri.

Zvonurile referitoare la acest subiect au fost insistent vehiculate de ministrul Elena Udrea, spre iritarea sefului ei direct, prim-vicepresedintele PDL Adriean Videanu, care a opinat ca "nici Elena Udrea si nici eu" nu ar avea de unde sa aiba informatii despre un act care este prerogativa presedintelui si a premierului Emil Boc.

Etapa finala de testare a coeziunii arcului guvernamental inaintea remanierii incepe la 16 august, cand Camera Deputatilor incepe sesiunea extraordinara convocata la solicitarea presedintelui; e foarte posibil ca si Senatul sa decida in 10 august sa inceapa lucrarile in aceeasi perioada, pentru a putea rezolva restantele din justitie semnalate in raportul de profil al Comisiei Europene de luna trecuta.

Opozitia a anuntat ca ramane in picioare varianta motiunii de cenzura, probabil in septembrie, pe care PSD a decis sa o introduca, desi nu va obtine de la inceput cele 236 de semnaturi necesare pentru ca ea sa duca sigur la caderea Guvernului.

Zvonurile privitoare la fragilitatea coalitiei PDL-UDMR-UNPR s-au tot intetit, alimentate de declaratiile liderilor liberali si social-democrati, increzatori ca noile masuri de austeritate care trebuie puse in aplicare vor determina parlamentarii puterii sa se alieze cu PNL si PSD la votul pe motiunea de cenzura.

Despre celalalt deziderat, suspendarea presedintelui - impartasit public doar de liberali si conservatori ñ sansele ca el sa se intrupeze sunt destule de firave. Ion Iliescu a spus clar ca nu exista sustinere parlamentara pentru suspendare, iar liderul PSD, Victor Ponta, vrea sa evite ca prin acest gest sa vitaminizeze doua personaje de a caror pasa proasta profita acum - presedintele Traian Basescu si cel care l-ar suplini, presedintele Senatului, Mircea Geoana.

Aceasta nu-l impiedica insa pe seful PSD sa fie in continuare extrem de activ in a vorbi despre alegeri anticipate, declarandu-se convins ca ele vor avea loc in urmatoarele luni si insistand ca PSD face tot posibilul ca (macar) Emil Boc sa cada.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
prim plan,
udrea,
boc,
basescu,
pdl,
ministere,
remaniere
/actualitate/politic/toamna-se-numara-cei-ramasi-6795734
6795734
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.