Ponta: Şeful Conpet a refuzat să îl demită pe tatăl Robertei Anastase deşi i-a cerut chiar ministrul
Premierul Ponta susţine că directorul Conpet a refuzat să îl demită pe tatăl Robertei Anastase din postul de consilier, deşi cererea i-a fost adresată chiar de către ministrul Economiei, argumentând că a fost numit la conducerea companiei de fostul ministru de resort în baza unui contract de manager.
"Ministrul Economiei, ieri, l-a chemat pe şeful de la Compet şi i-a zis «Îl demiţi pe domnul consilier, nu mai pui pe nimeni în loc». Şeful de la Compet i-a zis «Nu vreau. Eu sunt acolo că m-a numit fostul ministru şi am contract de manager»", a relatat Ponta, la Realitatea TV.
El a apreciat că salariul încasat de tatăl Robertei Anastase de la o companie de stat, de 320 milioane lei vechi lunar, este inacceptabil.
"Tatăl doamnei Anastase este consilier la o companie cu capital integral de stat, care câştigă 320 milioane lei. Este absolut inacceptabil pentru cineva care lucrează la o companie de stat care întâmplător are şi un tip de monopol, că nu poţi să zici că este în concurenţă. Nu pot eu să vorbesc, nu-l cunosc pe domnul Anastase, poate că este un geniu al transportului de produse petroliere la Compet, dar 320 milioane lei de la o companie de stat este inadmisibil", a spus premierul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro