Poşta şi CNPP, chemate să explice distribuirea unor materiale de propagandă pe taloanele de pensii

Autor: Petru Mazilu Postat la 12 ianuarie 2024 107 afişări

Poşta Română şi Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) sunt chemate să dea explicaţii despre distribuirea unor materiale de propagandă politică pe taloanele de pensii. Solicitarea a fost făcută de PSD. Potrivit social democraţilor, materialul aparţine unui liberal din Lugoj, judeţul Timiş.

Poşta şi CNPP, chemate să explice distribuirea unor materiale de propagandă pe taloanele de pensii

Reprezentanţii PSD solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, „explicaţii oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii”.

„PSD a transmis astăzi o solicitare reprezentanţilor Poştei Române şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice cu privire la serviciul special de capsare a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor. Celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic”, a solicitat PSD.

De asemenea, PSD cere Poştei să anunţe cât a costat serviciul „de capsare”.

„S-a solicitat conducerii Companiei Naţionale Poşta Română să precizeze care este tariful perceput pentru acest serviciu suplimentar de capsare prestat de angajaţii companiei (pe lângă serviciul de distribuire) şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare”, a adăugat PSD.

La final, PSD „solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei deoarece acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
poştă,
materiale,
taloane

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.