Odată cu anexarea Crimeei, Rusia lui Putin a întreţinut un front de război de sute de kilometri prin două judeţe ale Ucrainei şi ştia bine ce face. A destabilizat astfel ani la rând o întreagă economie şi o naţiune.

Bun venit în Donbas, o regiune acum în ruine, dar care obişnuia să fie cea mai dens populată şi industrializată din Ucraina, deşi este alcătuită din doar două judeţe. Ucraina de după izbucnirea războiului separatist din est se poate lăuda cu exporturi de cereale record, că este grânarul Europei.

Dar nu a fost dintotdeauna aşa. Înainte de 2014, anul în care a izbucnit criza Crimeei, exporta utilaje grele, maşinării folosite de industria minieră, locomotive, combine secerătoare. Multe dintre aceste produse cu valoare adăugată mare erau produse în Donbas, în judeţele Doneţk şi Lugansk, acum autointitulate republici populare şi separate de restul Ucrainei de o graniţă, de fapt un front de război, de 427 de kilometri.

Liniile de aprovizionare cu regiunea separatistă au fost tăiate, accesul acesteia la pieţele ucrainene a fost blocat. Companii gigantice s-au prăbuşit, distrugând zeci de mii de locuri de muncă. Familii s-au destrămat, întregi comunităţi au căzut în sărăcie sau au dispărut. Pandemia de  COVID-19 a izolat şi mai mult regiunea, deşi din puţinele reportaje sau veşti care vin de acolo reiese că virusul nu a lovit atât de violent ca în restul ţării sau ca în Rusia, poate datorită interacţinilor mai mici dintre oamenii obosiţi de sărăcie şi conflict. Zonele controlate de separatişti depind puternic de Rusia. 

Războiul de şapte ani, conflictul îngheţat după cum îi spun unii, a adus stagnare economică în Donbas şi involuţie în economia ucraineană. Încă se trage pe „graniţa” de 472 de kilometri, scrie Emerging Europe. Combatanţii fac schimb de focuri de mortier, de obuze şi de rachete antitanc peste zonele tampon. Locuitorii au învăţat să trăiască cu războiul, cu gloanţele şi obuzele rătăcite. Dar sărăcia îi sperie mai tare.

Conflictul a făcut ravagii asupra economiei Ucrainei în ansamblu, aceasta înregistrând contracţii de 6,6% şi 9,8% în 2014 şi respectiv 2015. Nici criza economică produsă de pandemie nu a fost atât de distructivă. Mai grav, inflaţia a accelerat, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, atunci cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte din teritoriile sale de est ocupate de separatişti, Ucraina a pierdut fizic accesul la resurse importante pentru industrie.

După şapte ani de conflict, peste 13.000 de oameni şi-au pierdut viaţa, dintre care cel puţin 3.000 sunt civili. Infrastructura vitală a fost abandonată sau s-a deteriorat. Unele comunităţi au dispărut complet. Afaceri, mari şi mici, au intrat în faliment, iar investitorii, ruşi, ucraineni sau străini, sunt reticenţi să vină într-un mediu atât de instabil. Situaţia este şi mai gravă în teritoriile controlate de separatişti, care sunt menţinute pe linia de plutire cu miliarde de dolari în ajutor rusesc.

Războiul în sine pare fără ieşire. Armata ucraineană nu este suficient de puternică pentru a prelua teritoriile susţinute de Rusia şi nu are nici aliaţi, în timp ce separatiştii nu par să fie interesaţi să avanseze dincolo de linia de contact actuală. Şi probabil că nici nu au cu ce. Au, însă, spatele asigurat, manevrele militare de aploare efectuate de armata rusă în aprilie la graniţa cu Ucraina demonstrând acest lucru. Această incertitudine, nici război decisiv, nici pace, ţine economia  captivă ca într-o mlaştină. Donbas a fost mult timp considerată cea mai «cosmopolită» parte a Ucrainei. Întrucât în secolul al XIX-lea au fost descoperite vaste zăcăminte de cărbune, muncitorii s-au revărsat acolo din tot imperiul rus şi, mai târziu, din Uniunea Sovietică. Deţinând cea mai mare parte a rezervelor de mercur şi cărbune ale Ucrainei – pe locul doi şi, respectiv, şapte ca mărime din lume – regiunea a fost o locaţie perfectă pentru industrializare.

Independenţa de URSS a lovit cu putere. Între 1993 şi 2013, Doneţk şi Lugansk au pierdut 18,3% şi respectiv 21,6% din populaţie. Spre comparaţie, Ucraina în ansamblu a înregistrat o scădere de 12,5% în aceeaşi perioadă. Industria a decăzut şi tinerii au început să migreze în oraşele mai mari, ceea ce a făcut să crescă vârsta medie în Donbas.

Astfel, chiar şi înainte de război centrul industrial al Ucrainei era dependent de subvenţii de miliarde de dolari de la guvernul de la Kiev. În 2012, acestea s-au ridicat la aproximativ 1,7 miliarde de dolari, aproape 4% din bugetul de stat al Ucrainei. Cu toate acestea, regiunea avea încă printre cele mai mari contribuţii la economia ţării. Înainte de conflict, Donbas reprezenta un sfert din exporturile Ucrainei şi 15% din investiţiile de capital. Salariile erau mai mari decât în restul ţării, însă acest lucru nu s-a tradus întotdeauna în condiţii mai bune pentru persoanele care locuiau efectiv în Donbas.

Speranţa de viaţă era cu doi ani sub media naţională – Ucraina a fost, de asemenea, mult timp liderul mondial în accidente miniere fatale, iar specificul minelor din Donbas este că sunt foarte adânci şi prin urmare periculoase. Datoriile salariale au fost cele mai mari din ţară. Poluarea era de şase ori peste media naţională. Nivelul infracţiunilor violente, dependenţei de droguri şi infecţiei cu HIV erau printre cele mai ridicate din ţară – iar Ucraina a fost de multă vreme printre liderii europeni la consumul de opiacee şi la transmiterea HIV. Conflictul a făcut ca situaţia economică să se deterioreze. Producţia industrială s-a contractat cu 60% în Doneţk şi cu 80% în Lugansk. Până în 2017, exporturile regiunii scăzuseră la 10% din total, de la 25% cu doar trei ani înainte. Numai în părţile controlate de separatişti din Lugansk, 25 de fabrici şi uzine şi 41 de mine au fost închise. Cele care au rămas şi-au redus drastic producţia. În consecinţă, şomajul în regiune este semnificativ mai mare decât media naţională – anul trecut, rata era de 14,5% în Doneţk şi de 15,2% în Lugansk, comparativ cu media naţională de 9,2%.

Nu doar întreprinderile au avut de suferit. Părţi mari din Donbas au fost depopulate. Peste 1,4 milioane de persoane sunt înregistrate ca fiind strămutate pe plan intern – multe altele au plecat în străinătate. Părţi mari din Doneţk au fost depopulate şi piaţa s-a restrâns. Două aeroporturi internaţionale majore din Doneţk şi Lugansk au fost închise, iar îndepărtarea Kievului de Rusia a forţat producătorii să caute noi pieţe, nu întotdeauna cu succes. Rita deţine un salon de manichiură în centrul oraşului Sloviansk din 2008. Sloviansk şi localitatea vecină Kramatorsk au fost zona primei bătălii majore din războiul separatist. Rita şi-a închis afacerea din aprilie 2014 – când separatiştii au intrat în Sloviansk şi l-au ocupat – până în septembrie, la două luni după ce oraşul fusese preluat de armata ucraineană. Pentru salonul ei, războiul a fost un moment de cumpănă.

„A fost ca şi când începi din nou de jos”, spune Rita. „Mulţi oameni au plecat. Unii în Rusia, alţii în Crimeea, alţii în vestul Ucrainei. Sunt încă în contact cu multe dintre aceste fete şi majoritatea nu intenţionează să se întoarcă. Anii 2015 şi 2016 au fost deosebit de grei.” Afacerile Ritei nu au avut de suferit fizic în timpul bătăliei – dar nu toată lumea a fost atât de norocoasă. Oleh deţinea un atelier de reparaţii auto care a fost folosit ca poziţie de tragere de către separatişti. A fugit din Sloviansk cu familia când oraşul a fost ocupat, iar când s-a întors a găsi cărămizile puternic ciuruite de gloanţe. Luptătorii care ocupau clădirea făcuseră şi găuri în pereţi pentru a trage. Prin acoperiş se vedea generos cerul. Majoritatea echipamentelor fuseseră furate. „Chiar şi cu asigurările, nu am putut să fac faţă acestei situaţii din punct de vedere financiar şi a trebuit să închid”, spune Oleh. Acum lucrează ca mecanic la Kiev şi conduce taxiuri în timpul liber.

Rita spune că s-a simţit abandonată de guvernul ei. „Nu am văzut niciun fel de ajutor din partea guvernului meu în timpul bătăliei din oraş”, povesteşte ea. Deşi salonul de manichiură a fost închis cinci luni, ea a continuat să plătească impozite pentru el. „M-au forţat să plătesc, chiar dacă am fost închişi... au dat o uşoară pauză sub forma unei mici reduceri a impozitului pentru pensie, dar atât. În afară de asta, am plătit aceleaşi impozite ca şi restul Ucrainei. Imaginaţi-vă, ne-am întors într-un oraş distrus. Fiica mea începea clasa întâi şi n-am avut niciun venit timp de jumătate de an”. Deşi Sloviansk este la aproximativ o oră de mers cu maşina de linia de contact, de front, declinul economic este evident. Mulţi dintre cunoscuţii Ritei şi-au închis afacerile şi au părăsit oraşul definitiv. Mai aproape de front, unde pot fi auzite efectiv schimburile de focuri de armă, unele oraşe mici şi sate sunt practic lipsite de oameni. Numeroase puncte de control pe fiecare drum care intră şi iese din Donbas înăbuşă, de asemenea, economia şi încetinesc foarte mult comerţul. Oamenii stau la coadă adesea până la trei ore în aceste puncte de control. Soldaţii de ambele părţi sunt nepoliticoşi, agresivi şi nesimţiţi, se plâng oamenii. Situaţia economică este şi mai gravă în teritoriile controlate de separatişti, unde o parte considerabilă din populaţia rămasă sunt pensionari. Economia a fost monopolizată de întreprinderi deţinute de separatişti, iar salariile au scăzut în primul an de război, dar au crescut constant de atunci. Economia este ţinută închegată de miliardele de dolari venite anual din Rusia şi se bazează în întregime pe numerar, practic neexistând bancomate funcţionale. În consecinţă, o medie de 650.000 de persoane trec în fiecare lună pe teritoriul controlat de guvern, deseori pentru a retrage numerar. Mulţi alţii – de fapt cei mai mulţi care traversează – sunt cunoscuţi ca „turişti de pensii” – oameni care primesc pensii de la autorităţile separatiste şi îşi sporesc veniturile cu pensiile de la guvernului ucrainean.

Astăzi, Donbas a făcut puţine progrese în redresarea economică. Între 2014 şi 2018, investiţiile străine directe au fost sub un procent din PIB. Există o teamă copleşitoare că lucrurile ar putea escalada din nou – ferocitatea primelor 12 luni ale conflictului este încă vie în mintea locuitorilor. Din această cauză, economia nu se dezvoltă şi este deosebit de afectată de pandemia de COVID-19. Potrivit unei surse anonime din cadrul unei organizaţii internaţionale, firmele au, de asemenea, o încredere scăzută în instituţiile de învăţământ regionale pentru a înzestra absolvenţii cu abilităţile relevante în sectoarele emergente. Astfel, industria ICT, care pare o poveste de succes în Ucraina, este încă subdezvoltată în regiune.

Unele organizaţii internaţionale au fost implicate în încercarea de a stimula redresarea economică a regiunii. USAID a contribuit la înfiinţarea de clustere IT în Kramatorsk şi Mariupol, cele mai mari două oraşe din Donbas, controlate de guvern. În Mariupol există un incubator de start-up-uri complet, Centrul de Dezvoltare a Start-up-urilor 1991 (fondat în 2012). Consiliul danez pentru refugiaţi are un program de subzistenţă care acordă subvenţii în numerar întreprinderilor mici din regiune – acest program a fost extins după izbucnirea pandemiei. Rita are o aplicaţie în aşteptare pentru acest program. „Covid a fost mai greu decât războiul pentru afacerea mea”, spune ea. În 2019, la iniţiativa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mariupol a găzduit şi Forumul de Investiţii Mariupol, atrăgând diplomaţi şi reprezentanţi ai afacerilor din întreaga lume. Nu mai puţin de 12 tranzacţii au fost convenite în timpul evenimentului, cu peste un miliard de dolari promişi. Unii antreprenori au reuşit să se adapteze situaţiei. Aşezările de pe partea ucraineană a liniei de contact sunt acum pline de locuri care oferă cazare  pentru potopul constant de „turişti pentru pensie” veniţi din teritoriile controlate de separatişti. Aproape de linia frontului, afacerile se bazează pe soldaţi. Alcoolul şi prostituţia generează profituri deosebit de mari. Unii oameni au amenajat tarabe de mâncare în apropierea punctelor de control – la o trecere între părţile combatante există chiar şi un stand de sushi.

Conflictul a făcut ravagii asupra economiei Ucrainei în ansamblu, aceasta înregistrând contracţii de 6,6% şi 9,8% în 2014 şi respectiv 2015. Nici criza economică produsă de pandemie nu a fost atât de distructivă. Mai grav, inflaţia a accelerat, atingând un vârf de 61% în aprilie 2015. Exporturile către Rusia, atunci cel mai mare partener comercial al Ucrainei, au scăzut cu 35%. Cu o mare parte din teritoriile sale de est ocupate de separatişti, Ucraina a pierdut fizic accesul la resurse importante pentru industrie.

În 2019, la iniţiativa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mariupol a găzduit şi Forumul de Investiţii Mariupol, atrăgând diplomaţi şi reprezentanţi ai afacerilor din întreaga lume. Nu mai puţin de 12 tranzacţii au fost convenite în timpul evenimentului, cu peste un miliard de dolari promişi.