Prada este în discuţii să cumpere Versace de la Capri Holdings într-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro, o mişcare care ar putea reuni două dintre cele mai cunoscute branduri de lux din Italia
Prada a devenit principalul candidat pentru achiziţionarea Versace de la Capri Holdings, pentru aproximativ 1,5 miliarde de euro, într-o mişcare care ar reuni două dintre cele mai cunoscute branduri de lux din Italia, scrie FT.
După luni de negocieri intermitente între Prada, cu sediul la Milano, şi Capri Holdings, care deţine branduri precum Michael Kors şi Jimmy Choo, cele două companii se apropie de un acord, iar tranzacţia ar putea fi finalizată „în câteva săptămâni”, potrivit unor surse familiarizate cu discuţiile.
Preţul iniţial cerut de Capri pentru Versace, de 3 miliarde de euro, precum şi interesul manifestat de alţi potenţiali cumpărători au prelungit negocierile, au declarat alte surse apropiate situaţiei.
Totuşi, preţul şi momentul finalizării tranzacţiei ar putea suferi modificări, au adăugat sursele. Grupul Prada urmează să publice rezultatele financiare pentru anul 2024 marţi.
Miuccia Prada, cofondatoarea şi acţionarul majoritar al Prada, a declarat joi, în cadrul prezentării colecţiei casei de modă la Milano, că „toată lumea se uită” la Versace, acesta fiind primul său comentariu public referitor la o posibilă achiziţie.
Un purtător de cuvânt al Prada a refuzat să comenteze.
Bloomberg News a fost prima publicaţie care a raportat că Prada este tot mai aproape de achiziţionarea Versace.
Capri Holdings a cumpărat brandul italian de lux, fondat de regretatul Gianni Versace, de la familia sa, în 2018, pentru aproximativ 1,85 miliarde de euro, inclusiv datorii.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA