Predoiu: Nu este democraţie dacă politicienii sunt sprijiniţi sau se asociază cu oameni înarmaţi
„Ceea ce mi se pare periculos este asocierea unor astfel de grupuri de cetăţeni care deţin armament, sunt organizaţi, cu mişcări politice sau cu oameni politici”, declară Cătălin Predoiu, ministrul de Interne.
Ministrul de Interne a fost întrebat despre arsenalul de arme găsit în urma percheziţiilor la Horaţiu Potra.
„În ceea ce priveşte arsenalele, pentru că sunt adevărate arsenale găsite, vă reamintesc că, încă din vara anului trecut, poliţia a lansat o acţiune strcturată de identificare şi descoperire a acestor tipuri de depozite de armament care devin din ce în ce mai numeroase şi care conţin arme letale destul de sofisticate şi puternice, vorbim de puşti, mitraliere, grenade chiar, şi este o acţiune planificată de multă vreme”, a spus Predoiu.
El spune că această acţiune este o prioritate „pentru că am observat că în ultimii ani au început să circule mai mult decât în anii precedenţi aceste tipuri de arme fără autorizaţie, arme periculoase”.
„Ceea ce, de asemenea, mi se pare periculos este asocierea unor astfel de grupuri de cetăţeni care deţin armament, sunt organizaţi, cu mişcări politice sau cu oameni politici”, a mai spus ministrul.
„Nu mai poate exista nici democraţie şi nici libertate de exprimare într-o societate în care politicienii sunt sprijiniţi sau se asociază cu oameni înarmaţi, cu oameni care implicit sau explicit ameninţă cu violenţa”, a spus ministrul, care a adăugat că aceste acţiuni timorează societatea şi politicienii.
„N-avem nevoie de un astfel de curent în politica românească. (...) Societatea românească nu va tolera aşa ceva, suntem o societate paşnică şi vom rămâne astfel, iar MAI prin instituţiile sale va îndeplini toate misiunile pentru ca strada să fie sigură”, a mai spus Cătălin Predoiu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro