Într-adevăr, puţini aşteptau să se ia vreo decizie importantă la o reuniune unde gazda, Vladimir Putin, s-a dovedit mai convingătoare principalul musafir, Barack Obama, ţinând cont că majoritatea opiniilor de acolo au fost contra unei intervenţii militare în Siria. Mesajul UE a fost că "nu există soluţie militară a conflictului", iar Rusia, susţinută de principalul său aliat China (cu care a şi semnat un acord de creştere a livrărilor de gaz, graţie Gazprom, care va construi un gazoduct spre China), a precizat că ar susţine o intervenţie armată în Siria numai sub egida ONU şi dacă se va dovedi că regimul de la Damasc a folosit arma chimică împotriva civililor.

Mai mult, Putin a avertizat voalat că ar putea relua un contract de livrări de sisteme antiaeriene S-300 către Iran pe care l-a îngheţat în urmă cu câţiva ani la presiunea SUA şi a Israelului. De partea SUA s-a situat în continuare doar Franţa.

În privinţa acţiunii militare în sine, s-a conturat treptat în Congres soluţia unei intervenţii "chirurgicale", limitată atât în timp (cel mult 90 de zile), cât şi în obiective (fără a încerca să-l răstoarne de la putere pe liderul Bashar al-Assad, ci doar să-i dea un semnal că uzul armelor chimice încalcă legislaţia internaţională şi nu poate fi lăsat nepedepsit). The New York Times susţine că aceasta este varianta susţinută de Israel, care nu doreşte ca SUA să grăbească ori să ajute victoria niciuneia dintre părţile implicate în războiul civil, ci doar slăbirea amândurora - singura situaţie ce ar asigura că dinspre Siria nu vine nicio ameninţare serioasă contra Israelului.

Bursele de acţiuni au început să crească, iar preţul petrolului şi cel al aurului au scăzut, ilustrând faptul că pieţele financiare s-au împăcat deja cu ideea unei astfel de lovituri militare simbolice.