Pricopie: Învăţământul obligatoriu în grădiniţe de la trei ani ar putea fi introdus din 2018-2019

Autor: Liliana Bujdei Postat la 21 august 2014 59 afişări

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, joi, la Suceava că învăţământul obligatoriu în grădiniţe, de la vârsta de trei ani, ar putea fi introdus în România începând cu anii 2018-2019, iar din 2015 ar uma să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniţă de la vârsta de cinci ani.

Pricopie a spus, la festivitatea de deschidere a lucrărilor Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, că învăţământul obligatoriu în grădiniţe de la vârsta de trei ani ar putea fi introdus în România din anii 2018-2019, arătând că în acest sens vor apărea noi reglementări, fie prin modificarea Legii Educaţiei prin Parlament, fie prin Ordonanţă de Urgenţă.

"Învăţământul obligatoriu de la trei ani nu se va întâmpla anul acesta, poate nu se va întâmpla nici în următorii doi ani, dar progresiv, în maximum patru sau cinci ani, trebuie să ajungem acolo", a spus Pricopie.

El a explicat că pregătirea copiilor în grădiniţe ar trebui să înceapă de la vârsta de trei ani, arătând că unii specialişti sunt de părere că educaţia trebuie începută încă din primul an de viaţă.

"Dacă îi ţii la grădiniţă de la vârsta de trei ani şi îi pregăteşti corespunzător, atunci ai grijă nu numai de dezvoltarea lui intelectuală, dar ai grijă şi de dezvoltarea lui fizică", a susţinut Pricopie.

Ministrul Educaţiei a spus că din anul 2015 ar uma să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniţă de la vârsta de cinci ani, iar din 2018-2019 învăţământul obligatoriu să înceapă de la vârsta de trei ani.

Pricopie s-a referit şi la problema creşelor, care a fost neglijată "cronic" până acum, arătând că împreună cu grădiniţele constituie priorităţi ale educaţiei, dar că acestea trebuie asociate unor grădiniţe puternice.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PRICOPIE,
EDUCAŢIE,
/actualitate/pricopie-invatamantul-obligatoriu-in-gradinite-de-la-trei-ani-ar-putea-fi-introdus-din-2018-2019-13132933
13132933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.