Primăria, REPETENTĂ la refacerea şcolii cu tavanul căzut. Unitatea care a ars a fost DEMOLATĂ. Peste 1.000 de elevi sunt afectaţi
Şcoala a început cu probleme pentru peste 1.000 de elevi din sectorul 5 al Capitalei, respectiv din Cartierul Rahova. Este vorba de copii care ar fi trebuit să înveţe în şcoala 124, care a ars în primăvara acestui an, şi unitatea de învăţământ 141, al cărei tavan s-a prăbuşit în 2017.
Elevii şcolii 124 din cartierul Rahova, care a luat foc în primăvara acestui an, au început anul şcolar la alte unităţi de învăţământ.
Şcoala 124 a fost demolată, iar din luna iunie a acestui an, primăria Sectorului 5 a demarat lucrările de construire a unei noi clădiri. Potrivit proiectului, data finalizării construcţiei este luna iulie a anului viitor, astfel că elevii au şanse ca anul viitor, în septembrie, să se întoarcă la şcoala 124.

Între timp, conducerea unităţii de învăţământ a improvizat un nou secretariat în sala de sport, care nu a ars în urma incendiului din primăvară şi nici nu a fost demolată.
Pentru refacerea şcolii, Primăria Sectorului 5 a alocat suma de 8 milioane de lei.
Dacă în cazul şcolii 124 lucrările au început deja, la şcoala 141, tot din Rahova, al cărei tavan s-a prăbuşit în 2017, lucrările trenează.
Mai exact, primarul sectorului 5, Daniel Florea, anunţa încă din septembrie anul trecut că această şcoală, denumită şi "Ion I. C. Brătianu”, va fi demolată şi se va construi o altă clădire, dar în realitate, unitatea nici măcar nu a fost demolată.
Tot primarul sectorul 5 anunţa, pe Facebook, în luna martie a acestui an, că şcoala 141 „va fi un etalon la nivel naţional”.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro