„Majoritatea oamenilor nu pot înţelege cum pot avea probleme oamenii bogaţi. Ei resping preocupările de sănătate mintală ale oamenilor bogaţi ca fiind nesemnificative şi de o importanţă redusă", a declarat Paul Hokemeyer, un psihoterapeut clinic care îi tratează pe cei ultra-bogaţi.

Potrivit terapeuţilor cu care a vorbit CNBC, de cele mai multe ori, cei super-bogaţi se luptă, printre altele, cu sentimente de izolare, depresie şi paranoia - un spectru de emoţii pe care mulţi alţii tind să le împărtăşească.

O problemă de top de care suferă clienţii lui Hokemeyer este izolarea cronică.

„Ei trăiesc într-un loc atât de rarefiat al celor 1% din top, unde există foarte puţini oameni care împărtăşesc realităţile lumii lor", a declarat Hokemeyer, care a adăugat că, adesea, cei super-bogaţi nu pot fi pe deplin siguri dacă oamenii îi plac pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce au.

Relaţiile lor devin definitorii pentru ceea ce pot oferi celorlalţi, mai degrabă decât pentru ceea ce sunt ei înşişi.

„Oamenii au tendinţa de a te vedea ca fiind norocos şi fericit - niciuna dintre cele două nu poate fi adevărată", a declarat Amanda Falkson, psihoterapeut.

Ea a remarcat că şi cei foarte bogaţi se confruntă cu o gamă largă de emoţii, cum ar fi durerea, traumele, pierderile şi relaţiile dificile. Dar, pe lângă acestea, se confruntă şi cu presiunea asupra modului în care sunt cheltuiţi banii şi în cine să aibă încredere.

De asemenea, bogăţia îi poate determina pe oamenii din jurul celor super-bogaţi să îi privească ca pe nişte obiecte, a observat Hokemeyer.

Hokemeyer explică că cei bogaţi sunt adesea priviţi ca nişte ţinte de către cei din jur, iar relaţiile lor pot fi contaminate de interese ascunse. Prin urmare, bogaţii ajung să fie mai suspicioşi faţă de motivele celorlalţi de a se apropia de ei.

Clienţii psihoterapeutului sunt adesea bombardaţi de un flux nesfârşit de solicitări.

Prin urmare, poate fi greu să se calibreze dinamica relaţiilor dintre persoanele bogate, ai căror parteneri nu au aceeaşi avere sau venituri, a spus Hokemeyer.

Adesea, soţul/soţia care este mai înstărit(ă) poate simţi că este „folosit(ă)" pentru banii săi, iar partenerul cu mai puţină putere financiară poate fi uneori stereotipizat(ă) drept „căutător(ă) de aur" sau privit(ă) negativ.

Există, de asemenea, o diferenţă între cei care şi-au câştigat averea în comparaţie cu cei care au moştenit-o sau au dat brusc peste o sumă mare de bani.

Oamenii care au devenit bogaţi ca urmare a propriilor realizări au ceea ce se numeşte un locus intern de control puternic, a spus Hokemeyer. Aceştia se simt stăpâni şi responsabili de traiectoria vieţii lor şi sunt încrezători în capacitatea lor de a face din nou bani în cazul în care îi pierd.

Dimpotrivă, cei care dobândesc brusc o avere - fie printr-o moştenire sau prin vânzarea unei afaceri - ar putea să se adapteze mai greu la noua lor putere de cumpărare, la noul statut şi la noile circumstanţe, au spus psihoterapeuţii. De asemenea, aceştia sunt mai puţin încrezători în gestionarea şi menţinerea averii lor.

Afluxul brusc de bogăţie poate duce adesea la provocări de identitate existenţială şi la tensiuni asupra relaţiilor, a spus Falkson.

„Atunci când nu mai este nevoie să munceşti, de unde îţi iei sentimentul de sens, scop şi structură? Devii un simbol de dolar ambulant? Unde mă încadrez din punct de vedere social acum că nu mai fac parte din vechea mea lume?", a spus ea, exprimând unele dintre preocupările clienţilor săi.

„Bogăţia nu ne înlătură nevoile umane. Iar a avea un sens şi un scop în viaţă sunt nevoi foarte importante".