Producătorul de mobilă Lem's a ajuns la afaceri de 76 de milioane de lei în primul trimestru

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 06 aprilie 2017 160 afişări

Lem’s, reţeaua de mobilă produsă la fabrica Lemet din Prahova, a înregistrat, în primele 3 luni din 2017, afaceri de 76 milioane de lei, în creştere cu 3 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Producătorul de mobilă Lem's a ajuns la afaceri de 76 de milioane de lei în primul trimestru

Campania de reduceri, soluţiile de finanţare în rate fără dobândă şi noile produse de mobilier care au intrat în portofoliul curent Lemet la sfârşitul lui 2016 şi începutul lui 2017, au stimulat vânzările în această primă parte a anului.

Românii preferă culorile deschise (cappuccino lucios, bej cubanit, alb lucios) când vine vorba de bucătării, optează pentru culoarea wenge în combinaţie cu cappuccino şi fronturi super lucioase la livinguri, iar la dormitoare preferă liniştea şi atmosfera destinsă pe care o oferă culoarea salcâm ciocolată.

În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, aproximativ 70.000 mp de retail amenajaţi în aproape toate judeţele ţării. Pe platforma Lemet de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine Lem’s activează peste 1.350 de angajaţi.

Fabrica Lemet din Brebu a fost înfiinţată în 1991, în prezent halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 40.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabricilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.