PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend în ţară, în Bucureşti şi la munte

Postat la 07 decembrie 2012 36 afişări

Vremea va fi rece, izolat geroasă în primele ore în nord şi centru. Înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zona de munte, în Banat, Crişana, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei şi mixte în Transilvania şi în Oltenia. În zona montană şi în Banat cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

În restul teritoriului, pe arii restrânse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli temporar ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

LA BUCUREŞTI: Vremea se va menţine rece. Cerul se va înnora, iar noaptea vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Vântul se va intensifica. Temperatura maximă va fi de 4...5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
meteo,
procnoza,
weekend
/actualitate/prognoza-meteo-cum-va-fi-vremea-in-weekend-in-tara-in-bucuresti-si-la-munte-10377092
10377092
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.