Cu toţii ne-am dori ca preţurile să scadă sau măcar ca inflaţia să încetinească, adică majorarea preţurilor să fie mai lentă. În acest moment, nu este de dorit ca inflaţia să scadă brusc, cu atât mai puţin ca preţurile să scadă, pentru că scăderea bruscă a inflaţiei ar însemna criză economică.

Inflaţia este o componentă importantă a economiei. Conform manualului de economie, inflaţia trebuie să fie pozitivă, redusă şi stabilă. Economiştii indică, cel puţin în acest moment - vom vedea cât se vor mai schimba paradigmele economice după crizele actuale – un nivel al inflaţiei de 2%. Dar trebuie să fie inflaţie, pentru că faptul că preţurile cresc înseamnă că avansează consumul. Oricât de blamat este consumul sau creşterea economică pe consum, acesta este, în definitiv, scopul acţiunii economice.

Mâine, vineri, 12 mai, Institutul Naţional de Statistică publică datele despre evoluţia preţurilor de consum, adică a inflaţiei.

După decenii în care economiştii s-au contrat în ceea ce priveşte definiţia inflaţiei, varianta cea mai larg acceptată acum este: inflaţia reprezintă creşterea generalizată a preţurilor de consum.

Sigur că inflaţia actuală de 15%, până la raportul INS de astăzi, este departe de definiţia din manualul de economie şi trebuie să scadă. Cu toate acestea, este important ca inflaţia să scadă încet, fără ca economia să fie bruscată. Scăderea drastică a inflaţiei, sunt de acord cei mai reputaţi economişti, se face prin recesiune. Or, recesiunea este mai dureroasă decât creşterea de preţuri, cât timp aceasta din urmă nu este complet scăpată de sub control.

Întorcându-ne la manualul de economie, criza economică înseamnă două lucruri: creşterea şomajului şi scăderea consumului. Cu alte cuvinte, oamenii sunt daţi afară de la locul de muncă şi nu mai au bani pentru cumpărături. Se ridică următoarea întrebare: ce este mai rău, să crească preţurile sau să nu ai loc de muncă? Este o întrebare grea, dar cu un răspuns uşor pentru cel în cauză.

Când inflaţia creşte, nu sunt prea multe lucruri de făcut. Cel mai important instrument este politica monetară. Băncile centrale încep să crească dobânzile. Dobânzile cresc, consumul mare se temperează, adică lumea nu mai achiziţionează credite pentru consum de maşini, case, mobilă etc. De asemenea, cei cu dobânzi variabile se confruntă cu creşterea dobânzilor, a ratelor deci, şi le rămâne mai puţini bani pentru consum.

Banca centrală a SUA, Rezerva Federală (Fed), a continuat creşterea dobânzilor la ultima şedinţă de politică monetară. În aceeaşi vreme însă, Banca Naţională a României (BNR), care a fost mai rezervată cu creşterea dobânzilor şi deci cu bruscarea economiei, a decis să rămână în expectativă şi să menţină dobânda de referinţă la ultima şedinţă de politică monetară.

Este un decalaj de câteva luni între momentul creşterii dobânzii de referinţă şi scăderea inflaţiei. Pe acest considerent, dar şi pentru că inflaţia a început să coboare, băncile centrale fie se pregătesc să oprească ciclurile de creşteri, fie le-au oprit.

Fed a reflectat astfel, prin politica monetară, că lupta cu inflaţia este mai importantă decât evitarea unei recesiuni uşoare. De altfel, mulţi economişti au susţinut ideea. Din birourile lor, cu imaginea macro în faţă, alegerea este uşoară. Din teren însă, de la firul ierbii, situaţia este mai complicată.

Cu toţii vrem să scadă inflaţia şi vrem dobânzi mici, iar economia să meargă mai departe şi salariile şi consumul să crească. În acest moment nu le putem avea pe toate, din păcate.

Întrebare este însă ce preferă majoritatea? Să îşi piardă locul de muncă sau să plătească preţuri mai mari?

Inflaţia a ajutat la evitarea unei crize economice de proporţii, cel puţin pentru moment. Companiile care au ca şi client consumatorul final au bifat profituri record, iar profiturile mari înseamnă, cu toate acestea, şi investiţii. Consumul însă nu s-a oprit, nici măcar nu a încetinit, graţie economiilor şi, că ne place să recunoaştem sau nu, economiei subterane.

De asemenea, inflaţia a fost mană cerească şi pentru bugetul de stat, care, la fel, s-a dus în consum, pe scurt.

Mecanismele descrise mai sus nu contează pentru oameni şi cerinţele sunt simple: salariile să crească, creşterea de preţuri să se oprească şi dobânzile să fie mici.

Inflaţia trebuie să scadă fără discuţii, dar este vital ca scăderea să nu vină brusc, pentru că altfel, în mijlocul unei crize sociale ne vom trezi într-o criză economică care va inflama şi mai mult tensiunile sociale. Nu este o alegere uşoară pentru unii, iar pentru alţii nu este nicio alegere. Pentru mine este simplu: Vreau inflaţie!