Reduceri de personal: Grupul francez din spatele BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, concediază peste 1.500 de persoane

Postat la 09 aprilie 2019 95 afişări

Reduceri de personal: Grupul francez din spatele BRD, una dintre cele mai mari bănci din România, concediază peste 1.500 de persoane

Societe Generale, care controlează a treia bancă de pe piaţa locală, BRD, a anunţat că va concedia circa 1.600 de persoane după ce veniturile diviziei de tranzacţionare l-au împins pe CEO-ul Frederic Oudea să ia măsuri pentru a spori profiturile diviziei de investiţii, potrivit Bloomberg.

Circa 1.200 de poziţii vor fi eliminate în cadrul diviziei de global banking (GBIS), în cadrul căreia funcţionează activitatea de tranzacţionare, a transmis un reprezentant al sindicatului care reprezintă angajaţii SocGen din Franţa.

Peste 700 de persoane vor fi concediate în Franţa, potrivit SocGen – care nu a oferit mai multe detalii cu privire la poziţiile exacte.

Decizia vine după ce mai multe bănci au anunţat că în prezent condiţiile de tranzacţionare sunt provocatoare – ceea ce a determinat SocGen să ofere un avertisment referitor la profitul pentru T4.

CEO-ul grupului elveţian UBS, Sergio Ermotti, a descris primul trimestru din 2019 ca fiind unul dintre cele mai dificile din ultimii ani, în timp ce săptămâna trecută, preşedintele BNP Paribas, Jean Lemierre, a declarat că volatilitatea rămâne o provocare pentru băncile de investiţii.

Divizia GBIS a SocGen are peste 20.000 de angajaţi în toată lumea. Veniturile din tranzacţionare au scăzut cu 19% în T4, „otrăvind” câştigurile pentru tot anul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
investitii,
brd,
concedieri,
piata,
francezi,
proprietari

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.