Renault va asambla maşini electrice pentru Bollore începând cu a doua parte a anului viitor

Autor: Florentina Dragu Postat la 09 septembrie 2014 71 afişări

Renault şi grupul Bollore, deţinut de miliardarul francez Vincet Bollore, au încheiat un parteneriat pentru asamblarea de maşini electrice şi vânzarea de servicii de tip car-sharing.

Renault va asambla modelul Bluecar vândut de Bollore la uzina sa din localitatea franceză Dieppe începând cu cea de-a doua jumătate a anului viitor, se arată într-un comunicat al constructorului auto, care nu a oferit detalii despre numărul de maşini care vor fi asamblate, informează Bloomberg.

În plus, cele două companii vor înfiinţa o companie mixtă, deţinută în proporţie de 70% de Bollore, care va oferi servicii de închiriere în sistem car-sharing atât în Franţa, cât şi în alte state din Europa.

Automobilele Bluecar, concepute de casa italiană de design Pinifarina şi produse de Cecomp, au o autonomie de rulare la o singură încărcare a bateriilor de 241 de kilometri şi sunt deja folosite în cadrul unui program de partajare auto din Paris. Bollore a anunţat recent că va lansa un serviciu similar în Indianapolis.

Acordul dintre Renault şi Bollore presupune şi realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea producerii, de către Renault, a unei maşini electrice cu trei locuri echipate cu baterii Bollore.

Alianţa Renault-Nissan are un buget de 4 miliarde de euro pentru dezvoltarea de maşini electrice pe termen mediu. În 2013, constructorul francez a vândut 19.093 de maşini electrice, dintr-un total de 2,63 milioane de vehicule vândute.

Acţiunile Renault au urcat cu 0.1% la 62,27 euro pe bursa din Paris după publicarea anunţului, în timp ce titlurile companiei Blue Solutions, producătorul de baterii al grupului Bollore, au câştigat 1,6% la 35,2 euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RENAULT,
BOLLORE,
MAŞINI ELECTRICE
/actualitate/renault-va-asambla-masini-electrice-pentru-bollore-incepand-cu-a-doua-parte-a-anului-viitor-13236194
13236194
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.