Cum a reuşit un antreprenor să schimbe faţa turismului din Bran? Restaurantul e construit în jurul unui copac şi a câştigat locul 3 la nivel mondial la categoria Picture Perfect Restaurant. GALERIE FOTO

Postat la 26 mai 2022 407 afişări

Cum a reuşit un antreprenor să schimbe faţa turismului din Bran? Restaurantul e construit în jurul unui copac şi a câştigat locul 3 la nivel mondial la categoria Picture Perfect Restaurant. GALERIE FOTO

Turismul românesc s-a „remarcat“ foarte multă vreme – până relativ recent – prin uniformitate. Cazările, cea mai mare parte a lor, erau asemănătoare şi, în realitate, nu prea se evidenţiau de fapt prin nimic. În ultimii ani însă, în peisajul local au apărut şi excepţii. Un astfel de exemplu este DOR, din Bran, una dintre cele mai cunoscute destinaţii din România, una care, în esenţă, nu duce lipsă de facilităţi de cazare, dar care avea nevoie de ceva diferit.

„Universul DOR – pentru că vorbim despre un proiect mai amplu - cuprinde un restaurant, deschis în mai 2018, şi două case de oaspeţi inaugurate anul trecut, chiar de Crăciun, pe 23 decembrie mai exact“, povesteşte Dorin Olteanu, fondatorul şi proprietarul acestui proiect.

Era încă pandemie când a luat decizia extinderii proiectului cu cele două case şi a făcut-o pentru că a vrut să le ofere oaspeţilor – cei care trecuseră pragul restaurantului, dar nu numai - posibilitatea de a petrece sărbătorile de iarnă în intimitate şi siguranţă, oferindu-le în acelaşi timp posibilitatea de a se relaxa, de a se odihni, de a simţi spiritul Crăciunului chiar dacă nu erau nici acasă, nici în mijlocul unei petreceri, cum unii erau obişnuiţi până în pandemie.

„Cât despre povestea DOR în sine – ideea a apărut acum în jur de un deceniu, când eu – provenind dintr-o familie care toată viaţa s-a ocupat de turism - nici nu-mi

imaginam să fac altceva decât dezvoltarea acestui business de familie - este vorba despre Crăiasa Munţilor.“

Sub brandul Crăiasa Munţilor există, tot în zona Bran-Moeciu, cinci facilităţi de cazare, două restaurante şi un centru de evenimente.

„Anii au trecut, eu am prins experienţă şi curaj, observând în acelaşi timp că în zonă lipseşte ceva - acel altceva - pentru că toată lumea oferea acelaşi lucru.“

Aşa că, în 2018, Dorin Olteanu a decis să pună pe picioare DOR - restaurantul. Este un proiect care are la bază bucătăria tradiţională, dar reinterpretată într-un stil modern. De altfel, şi designul restaurantului este unul care nu duce lipsă de elemente tradiţionale – cel mai cunoscut dintre ele fiind copacul din centru -, însă şi acestea au fost aduse „în zilele noastre“, de George Orzan, arhitectul care a creat întregul concept.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
restaurant,
antreprenori,
bran

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.