Revista presei economice din Romania

Postat la 27 aprilie 2010 15 afişări

Ziarele de marti scriu despre ieftinirea terenurilor de langa Bucuresti, programul "Primul termopan" lansat de stat si perspectiva ca in hipermarketuri sa apara produse alimentare traditionale romanesti.

Gandul anunta ca hipermarketurile si supermarketurile au fost de acord cu propunerea Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare de a accepta produse traditionale din diverse zone ale tarii, in cadrul unor raioane speciale. Tot Gandul scrie ca, dupa trei ani si jumatate de activitate, CNVM a retras, la cerere, autorizatia de intermediere pentru singura firma de brokeraj din Iasi, TGH Investment.

Pretul terenurilor din localitatile vecine Bucurestiului au revenit, in mare parte, la valorile dinainte de perioada de boom imobiliar, sustine Adevarul, conchizand ca posesorii de lichiditati sau cei cu acces la finantare pot cumpara acum terenuri si la jumatate din pretul afisat in 2009. Potrivit aceluiasi ziar, daca la nivel mondial, consumul de programe TV a atins o medie zilnica de 3 ore si 12 minute, romanii s-au uitat la televizor chiar si cinci ore pe zi in prima parte a acestui an, sustine Adevarul, citand o statistica a Eurodata TV.

Discutiile cu FMI incep cu stangul, sustine Evenimentul Zilei, precizand ca autoritatile romane va trebui sa dea explicatii membrilor delegatiei Fondului, aflati in vizita la Bucuresti, despre cresterea arieratelor si a cheltuielilor publice. Alt articol demonstreaza ca daca aveti doua conturi curente - unul in euro si unul in lei -, bancile va pot oferi un curs de schimb preferential atunci cand vreti sa schimbati sume mari de bani, de ordinul zecilor de mii de euro.

Romania Libera publica un interviu cu directorul de dezvoltare al Mastercard pe zona Europei Centrale si de Sud-Est, din care reiese ca este doar o chestiune de timp pana ce orice tip de plati vor putea fi facute prin SMS, gratie tehnologiei contactless, inclusiv in Romania. Un alt subiect: decalajul dintre revenirea economiei si cea a industriei de asigurari de viata va fi de circa 5-6 luni, dupa estimarile unui oficial al Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare.

Guvernul pregateste creditul "Primul termopan", titreaza Ziarul Financiar, referindu-se la proiectul prin care proprietarii de locuinte si-ar putea izola termic casele cu credite in lei garantate de stat, fara avans, in valoare de pana la 1.500 de euro pe camera de apartament. Si tot despre programele statului: viteza cu care Ministerul de Finante a facut plata de peste 50.000 de euro catre BCR dupa ce un beneficiar de credit "Prima Casa" din Constanta a ramas fara loc de munca ridica intrebarea daca nu cumva bancile castiga prea mult in conditiile unor riscuri practic inexistente.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/revista-presei-economice-din-romania-6065631
6065631
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.