Revoluţia industrială lansată de tranziţia energetică, la încă un eşec major după reactoarele mici modulare. La numai 6 luni de la punerea în funcţiune a fabricii de 140 mil. euro de la Podari, Clariant facea o depreciere de 240 mil. euro pentru unitate. Cum ajunge o tehnică revoluţionară un morman de “fiare vechi”?

Autor: Roxana Petrescu Postat la 06 decembrie 2023 54 afişări

Revoluţia industrială lansată de tranziţia energetică, la încă un eşec major după reactoarele mici modulare. La numai 6 luni de la punerea în funcţiune a fabricii de 140 mil. euro de la Podari, Clariant facea o depreciere de 240 mil. euro pentru unitate. Cum ajunge o tehnică revoluţionară un morman de “fiare vechi”?

La mijlocul lunii decembrie, 2022, grupul elveţian Clariant îşi informa acţionarii că va face o depreciere de 225 de milioane de CHF, echivalentul de circa 240 de milioane de euro, în contul fabricii de 140 de milioane de euro din Podari, România. Operaţiunea avea loc la numai jumătate de an de la punerea în funcţiune a unităţii care încerca să ducă la scară comercială o tehnologie revoluţionară, fără emisii de CO2, denumită sunliquid. Azi, elveţienii au anunţat că închid fabrica. Acesta este al doilea eşec major legat de revoluţia industrială generată de tranziţia energetică, după ce recent americanii de la NuScale au anunţat că renunţă la cel mai avansat proiect de SMR aflat în dezvoltare în SUA din cauza costurilor foarte mari.

“Clariant confirmă valoarea unică a tehnologiei sunliquid şi va continua comercializarea acesteia. Clariant intenţionează să adreseze provocările de natură comercială prin ajustarea proceselor cu ţinta de a atinge viabilitatea comercială cu această nouă tehnologie”, se arată în comunicatul din decemrbie, 2022. În fabrica de la Podari intenţia Clariant era de a transforma reziduurile Agricole în soluţii care putea fi amestecate cu carburanţii, dar care ar fi putut si folosite pentru combustibil de aviaţie sustenabil sau pentru produse chimice bazate pe surse bio.

“Industrializarea noii noastra tehnologii rămâne provocatoare şi justifică astfel deperecierea pe care am operat-o în contabilitate. Cu toate acestea, vom depune toate eforturile pentru a atinge viabilitatea comercială cu această tehnologie”, spunea în comunicat Conrad Keijzer, CEO Clariant.

La momentul lansării fabricii, Clariant anunţa că are un contract pe mai mulţi ani cu Shell.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
industrie,
energie,
reactoare,
Clariant,
inchidere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.