România a sacrificat în ianuarie animale şi păsări mai multe şi mai grase faţă de ianuarie 2014

Autor: Carol Dan Postat la 06 martie 2015 60 afişări

Numărul total de animale şi păsări sacrificate în ianuarie 2015, precum şi greutatea în carcasă a acestora, a crescut comparativ cu aceeaşi lună din 2014, excepţie făcând ovinele şi caprinele, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

"În luna ianuarie 2015, faţă de luna decembrie 2014, numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au scăzut la toate speciile. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului 2014, numărul animalelor şi al păsărilor sacrificate şi greutatea în carcasă a acestora au crescut la toate speciile", se arată într-un comunicat al INS.

Totuşi, din datele prezetate de INS reiese că în cazul ovinelor şi caprinelor greutatea medie în carcasă a scăzut cu 1,4%, la 13,4 kilograme.

Nunmărul de bovine sacrificate a crescut în ianuarie 2015 faţă de ianuarie 2014 cu 5,7%, în cazul porcinelor creşterea fiind de 3,5%.

Sacrificările de ovine şi caprine au avansat în perioada analizată cu 16,9%, iar numărul de păsări sacrificate a crescut cu 14,5%.

De asemenea, greutatea medie în carcasă a bovinelor, porcinelor şi păsărilor sacrificate a crescut cu 1,6% (ajungând la 160,1 kilograme), 1,7% (82,3 kilograme), respectiv cu 6% (1,7 kilograme).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
OI,
CAPRE,
PORCI
/actualitate/romania-a-sacrificat-in-ianuarie-animale-si-pasari-mai-multe-si-mai-grase-fata-de-ianuarie-2014-13940936
13940936
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.