Românii reprezintă a doua cea mai mare minoritate din Marea Britanie, după polonezi. Peste 400.000 de români locuiesc în Marea Britanie, mai mult decât dublu faţă de acum cinci ani, când restricţiile cu privire piaţa muncii din Marea Britanie au fost eliminate, potrivit The Guardian.

În ciuda acestor cifre, românii nu sunt acolo pentru a cuceri Marea Britanie, ci pleacă masiv din propria ţară, fugind oriunde se găseşte o oportunitate.

În Italia şi Spania, fiind ţări latine cu o limbă similiară, românii au fost cea mai mare minoritate pentru o lungă perioadă de timp.

Potrivit datelor ONU, 3,6 milioane de români trăiesc peste hotare în comparaţie cu cei 30 de milioane care au rămas în ţară (printre ţările din UE, România are a patra cea mai mare diaspora, după Marea Britanie, Polonia şi Germania).

Se aşteaptă ca România să piardă 15% din populaţie până în 2050. Rata anuală de creştere a diasporei românilor este printre cele mai ridicate din lume.

De ce pleacă românii? Deşi ţara s-a alăturat Uniunii Europene, ceea ce ar fi trebuit să aducă prosperitate şi o calitate mai bună a vieţii, la 11 ani după aderare românii încă fug de sărăcie.

Potrivit Eurostat, mai mult de o treime dintre români sunt în pragul sărăciei şi al excluziunii sociale şi jumătate dintre copiii ţării sunt săraci.

Peste 225.000 de copii se duc la somn flămânzi, potrivit fundaţiei de caritate World Vision Romania. Situaţia este disperată în zonele rurale.

Când românii sunt întrebaţi de ce au plecat de acasă, cel mai comun răspuns este că vor să le ofere copiilor vieţi mai bune.

Părinţii fac sacrificiul cu mari costuri. Un studiu recent arată că femeile românce care lucrează pe post de „îngrijitoare” pentru bătrâni sau bătrâne din vestul europei sunt profund afectate de depresie.

Oamenii nu pot furniza mâncare pentru copiii lor şi rămân săraci chiar dacă muncesc.

Aproape o treime din români sunt angajaţi pe salariul minim pe economie, iar o cincime lucrează pe contracte precare, care oferă sub salariul minim.

După prăbuşirea comunismului în 1989, România a început să atragă investitorii străini către o forţă de muncă ieftină, către acces la resursele naturale ale ţării şi către un sistem lejer de taxe.

Acest model a fost afectat de majoritatea ţărilor ex-comuniste, însă în România acesta nu s-a schimbat prea mult în ultimii 29 de ani.

The Guardian scrie că ţara fost condusă greşit sub diferite forţe politice şi că acest lucru este evident. Banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană nu au fost absorbiţi şi pentru mulţi reprezintă doar o noţiune teoretică.

Educaţia şi sistemul de sănătate, împreună cu alte segmente din sectorul public, sunt lăsate să putrezească, scrie publicaţia britanică, care consideră că fără acestea, viaţa în România a devenit o formă de violenţă pentru cei mai vulnerabili, care nu îşi pot trimite copiii la şcoală pentru că nu îşi permit, nu se pot duce la spital pentru că trebuie să plătească pentru propriile bandaje şi nu îşi pot încălzi casa. Acestea nu sunt cazuri unice în România, ci mai degrabă o situaţie „normală”.