Selfie-urile MORŢII: câte persoane şi-au pierdut viaţa în căutarea fotografiei perfecte
259 de oameni au murit între 2011 şi 2017, încercând să obţină selfie-ul perfect, potrivit unui studiu citat de BBC.
Specialiştii recomandă introducerea unor zone în care selfie-urile să fie interzise, aşa cum ar fi traseele montane, clădirile înalte sau chiar lacurile.
Un exemplu puternic mediatizat a fost cel al lui Gavin Zimmerman, de 19 ani, care a căzut de pe o stâncă în New South Wales, Australia, în timp ce îşi făcea mai multe selfie-uri.
Ţările cu cele mai multe decese survenite în astfel de condiţii sunt India, Rusia, Statele Unite şi Pakistan.
Adulţii care sunt pasionaţi de selfie suferă de singurătate, anunţă psihologii thailandezi, potrivit rezultatelor unui studiu recent, la care au luat parte 300 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 24 de ani.
Potrivit rezultatelor studiului, persoanele care cer atenţia celor din jur acordă mult timp reţelelor de socializare şi îşi fac poze destul de des, recurgând de cele mai multe ori la selfie, întrucât aceste persoane dispun de foarte mul timp, iar în viaţa lor nu există cineva foarte apropiat.
Potrivit experţilor thailandezi, selfie-ul este un fenomen toxic, o formă de narcisism şi un strigăt după atenţie întemeiat pe singuratate.
Din punct de vedere psihologic, fenomenul selfie devine periculos pentru societate, deoarece el poate duce la formarea unei generaţii de narcisişti.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro