Separatiştii evocă un acord asupra unei linii de demarcaţie în Ucraina. Kievul denunţă o minciună
Un lider separatist prorus din estul Ucrainei a afirmat vineri că a ajuns la un acord cu Kievul asupra unei linii de demarcaţie între teritoriile aflate sub controlul fiecărei părţi, ceea ce autorităţile ucrainene au dezminţit imediat, relatează AFP.
"Ieri (joi), am semnat cu Ucraina un acord asupra unei linii care va fi considerată drept o linie pornind de la care vor fi retrase artileria şi tancurile", a declarat "premierul" "republicii" separatiste de la Doneţk (DNR) Aleksandr Zaharcenko, ale cărui declaraţii au fost preluate de către presa rusă.
El a adăugat că, în virtutea acestui acord, separatiştii urmează să primească mai multe localităţi, între care Piski şi Pervomaiske, în apropiere de aeroportul de la Doneţk, care este devastat în ultima perioadă de confruntări armate şi asupra căruia cele două părţi îşi revendică deţinerea controlului.
Zaharcenko a subliniat că separatiştii şi-au "demonstrat" în acest fel capacitatea de a purta negocieri.
La Kiev, Andrii Lîsenko, un purtător de cuvânt militar, a dat asigurări pentru AFP că "declaraţiile referitoare la acest aşa-zis acord cu Kievul privind o linie de demarcaţie (...) şi renunţarea Ucrainei la anumite localităţi sunt o minciună şi o provocare".
Un armistiţiu a fost decretat pe 5 septembrie, însă confruntările armate, - în pofida faptului că au scăzut în intensitate - continuă în mai multe enclave de rezistenţă, provocând pierderi grele în rândul armatei ucrainene şi civililor.
Potrivit ONU, 331 de persoane au fost ucise în estul rebel al Ucrainei de la intrarea în vigoare a acestui armistiţiu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA