Shaorma ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană. Conţine o substanţă care pune în pericol sănătatea
La iniţiativa socialiştilor şi verzilor din Parlamentul European, shaorma ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană. Aceeaşi soartă o va avea şi kebabul, dacă solicitările celor două grupuri politice vor fi adoptate.
În Uniunea Europeană se consumă zilnic 500 de tone de carne pentru shaorma şi kebab, potrivit unei statistici invocate de cotidianul german Bild, iar România este printre ţările în care cele două preparate se bucură de mare succes. Toate acestea ar putea deveni istorie, însă.
O măsură pe care doresc să o impună socialiştii şi verzii din Comisia pentru Mediu a Parlamentului European ar putea duce la dispariţia shaormei şi a kebabului de pe piaţă. De ce? Pentru că reprezentanţii celor două grupuri politice vor să interzică folosirea fosfatului în conservarea cărnii folosite pentru cele două produse.
Fosfatul “leagă” apa şi diferitele componente ale cărnii; în absenţa lui, carnea pusă la fript, pe obişnuitul rotisor vertical existent în orice shaormărie, s-ar usca şi ar cădea. Problema este că fosfatul poate cauza serioase probleme de sănătate, inima şi sistemul circulator fiind cele mai expuse.
Cititi mai multe pe www.gandul.info
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro