Simona Halep a învins-o pe Daria Kasatkina şi s-a calificat în optimi la Roland Garros: Mă bucur că am reuşit să revin de la 3-5. Este plăcut să fii în turul patru, la Paris

Autor: Denis Şchiopu Postat la 03 iunie 2017 1927 afişări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe rusoaica Daria Gavrilova, locul 28 WTA, scor 6-0, 7-5.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a explicat, sâmbătă, evoluţia constratstantă a scorului şi a meciului cu rusoaica Daria Kasatkina, din turul trei de la Roland Garros, încheiat cu succesul româncei, în minimum de seturi, scor 6-0, 7-5.

"Am jucat cu adevărat bine la începutul meciului. Setul doi, din nou l-am început solid. Ea a revenit, însă, foarte puternic, iar nivelul meu de energie a scăzut. Forehand-ul mi-a funcţionat foarte bine, aşa că mă bucur că am reuşit să revin de la 3-5. Este plăcut să fii în turul patru, la Paris", a declarat Simona Halep.

Ajunsă în a doua săptămână a competiţiei, Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, se declară mulţumită.

"Acum mă simt destul de bine. Pot să alerg şi să patinez cum îmi doresc, în orice poziţie. Am încredere, am avut victorii foarte bune. Pot spune că sunt puternică pe teren, dar fiecare meci este dificil la acest nivel. Vreau doar să dau tot ce am mai bun în fiecare meci de aici", a rezumat Simona Halep prima săptămână de întrecere de la French Open.

Jucătoarea antrenată de australianul Darren Cahill va juca luni în optimile de finală de la French Open, împotriva sportivei spaniole Carla Suarez Navarro (23 WTA).

După ce şi-a adjudecat primul set într-un mod categoric, la zero, în 28 de minute de joc, Simona Halep a avut parte de un act secund dificil. Ea a condus cu 3-1, însă s-a văzut egalată, apoi condusă cu 5-3. Halep a revenit, după ce a salvat patru mingi de set ale adversarei – una la 3-5 şi trei la 4-5 –, şi s-a impus cu 7-5.

Partida a durat o oră şi 18 minute. Halep a servit doi aşi, nu a comis duble greşeli, iar la serviciu a avut procentaje de reuşită de 60 la sută cu prima minge şi 65 la sută cu cea de-a doua. A treia favorită a turneului a reuşit şase break-uri şi şi-a cedat serviciul de două ori.

Prezenţa în optimile competiţiei de simplu de la Roland Garros este premiată cu 240 de puncte WTA şi 175.000 de euro.

În optimi, Halep o va întâlni pe jucătoarea spaniolă Carla Suarez Navarro, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 21, care a învins-o, sâmbătă, scor 6-4, 6-4, pe rusoaica Elena Vesnina, locul 15 şi favorită 14, în turul al treilea.

Va fi cea de-a 12-a înfruntare dintre Halep şi Suarez Navarro. Bilanţul meciurilor directe este în favoarea româncei, cu şase victorii şi cinci înfrângeri. Ultima partidă dintre cele două jucătoare a avut loc în 2016, în optimile turneului de la US Open, şi a fost câştigată de Simona Halep, scor 6-2, 7-5.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
HALEP,
TENIS,
ROLAND GARROS

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.