Siveco şi Teamnet, o nouă afacere cu APIA

Autor: Adrian Dumitrache Postat la 09 februarie 2014 211 afişări

Siveco România şi Teamnet International vor furniza Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) servicii de mentenanţă, extindere şi dezvoltare a sistemului informatic al instituţiei, contractul ridicându-se la 35,4 milioane euro, pentru următorii 3 ani. La licitaţie au depus oferte Romsys şi consorţiul format din Star Storage, Intrasoft International, Neuropublic (Grecia), Gauss şi Deloitte Audit.

Siveco şi Teamnet, o nouă afacere cu APIA

Anterior, sistemul informatic al APIA a fost extins şi dezvoltat de Siveco România, în baza unui contract de 14,28 milioane de euro, atribuit în decembrie 2008, conform datelor de pe www.e-licitatie.ro. De asemenea, în baza unui contract atribuit în noiembrie 2012, Teamnet International a dezvoltat, modificat, extins şi adaptat sistemul informatic al APIA pentru 6,48 milioane de lei.

Teamnet International Ploieşti a fost înfiinţată în 2001, are peste 260 de angajaţi şi este un furnizor de soluţii IT şi sisteme informatice pentru companii. În 2012, afacerile firmei au crescut la 235,7 milioane de lei, de la 148,6 milioane de lei în urmă cu un an. Teamnet a fost înfiinţată de deputatul PSD şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, ca parte a grupului de firme Asesoft. Ghiţă a anunţat în luna august a anului 2012 că şi-a vândut toate acţiunile deţinute la firmele de IT&C, inclusiv la Teamnet.

Siveco România a fost înfiinţată în 1992 şi are peste 1.300 de angajaţi. La nivelul anului 2012, afacerile Siveco România au însumat 89 milioane de dolari.

APIA funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Instituţia gestionează acordarea subvenţiilor din fonduri UE în agricultură.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/siveco-si-teamnet-o-noua-afacere-cu-apia-12050359
12050359
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.