Sosirile şi înnoptările în unităţi turistice au crescut cu peste 17% în luna ianuarie

Autor: Ioan Dornescu Postat la 03 martie 2015 34 afişări

Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au crescut în ianuarie, faţă de prima lună a anului trecut, cu 17,1%, respectiv cu 17,7%, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, sosirile au avansat la 498.400, în vreme ce înnoptările au totalizat 988.500.

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 79,1%, în timp ce turiştii străini au acoperit 20,9%, ponderi apropiate de cele din ianuarie 2014.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (77,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 78,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Pe de altă parte, înnoptările turiştilor români în unităţile turistice au reprezentat 77,6% în ianuarie, în timp ce înnoptările turiştilor străini au acoperit 22,4%.

În cazul înnoptărilor turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,4%), iar 72% din aceştia au fost din Uniunea Europeană.

Durata medie a şederii în luna ianuarie a fost de 1,9 zile la turiştii români şi de 2,1 zile la cei străini.

"Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna ianuarie 2015 a fost de 18% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,3 puncte procentuale faţă de luna ianuarie 2014.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna ianuarie 2015 s-au înregistrat la hoteluri (22,1%), vile turistice (14,4%), pensiuni turistice (13,1%)", se arată într-un comunicat al INS.

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au fost din Italia (12.600), Germania (10.600), Israel (10.100), Republica Moldova (7.800), Franţa (6.900) sau Regatul Unit (6.100).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au totalizat în ianuarie 537.800, în creştere cu 18,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2014. Cei mai mulţi vizitatori străini provin din ţări situate în Europa (94,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 58,1% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene, cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (31,7%), Bulgaria (31,5%), Italia (7,0%), Germania (6,8%), Polonia (4,8%) şi Austria (3%) .

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, s-au ridicat la 1,04 milioane, în creştere cu 19,7% comparativ cu luna ianuarie 2014.

Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, cu o pondere de 78,2% din numărul total.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TURISM,
INS,
/actualitate/sosirile-si-innoptarile-in-unitati-turistice-au-crescut-cu-peste-17-in-luna-ianuarie-13922534
13922534
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.