In ultima lui vizita in SUA, care a durat patru zile, ministrul francez de interne Nicolas Sarkozy - candidatul de dreapta cu cele mai bune sanse la presedintia Frantei - a agatat in pieptul unui politist din New York medalia Legiunii de Onoare, a vorbit despre pompierii din Manhattan si despre pierderile pe care ei le-au suferit la 11 septembrie si a dat autografe pe sute de volume ale propriilor memorii.

Cu liderii evreilor a vorbit despre dragostea pe care o are pentru Israel, cu oamenii de afaceri americani despre dragostea lui pentru libera initiativa, iar francofililor le-a tinut discursuri despre dragostea pe care o are pentru America.

Nicolas Sarkozy a fost primit de presedintele Bush la Casa Alba - un eveniment de exceptie in cazul unui simplu ministru - si s-a intalnit la Capitol Hill cu doi senatori americani. "Devotamentul pe care-l am pentru relatia pe care o am cu SUA e binecunoscut si mi-a adus critici in Franta", a spus Sarkozy intr-un discurs pe care l-a tinut la 12 septembrie la Fundatia Franco-Americana din Washington. "Nu sunt un las. Sunt mandru de aceasta prietenie si o spun deschis." Sarkozy isi face calcule atunci cand face o asemenea curte Americii, iar afinitatile pe care le are cu unele dintre politicile presedintelui Bush i-ar putea aduce ceva voturi din partea dreptei franceze. De altfel, ministrul francez de interne a folosit aceasta vizita pe de o parte pentru a se infatisa drept un adevarat om de stat si pe de alta pentru a se disocia de politicile sustinute de propriul sau guvern - printre ele s-ar numara pozitia Frantei fata de razboiul din Irak si cel din Liban.

De fapt, in multe privinte Sarkozy e cel mai ne-francez dintre politicieni - crede in munca pe branci, in ambitia bruta, in omul de pe strada si in visul american. Asa ca se comporta ca si cum pentru el porecla "Sarko americanul" nu ar fi o insulta, ci o medalie de onoare. Intr-unul dintre discursurile pe care le-a tinut, i-a blamat pe jurnalistii de pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru ca scriu relatari care adesea sunt "atat de departe de adevar" despre ceea ce Franta ar adora si ar invidia in acelasi timp: Statele Unite. Francezii, spune el, "poarta blugi americani si adora hamburgerii americani si pizza. Nimic nu-l face pe un francez mai mandru decat sa vada un actor francez intr-un film american". Si a adaugat: "Toti parintii francezi viseaza sa-si vada copiii studiind la o universitate americana". Si chiar daca Sarkozy se opune raz-boiului din Irak, il critica in acelasi timp pe presedintele francez Jacques Chirac pentru felul in care a condus relatiile diplomatice cu SUA inaintea declansarii razboiului. Chirac a amenintat, atunci, cu un veto in Consiliul de Securitate impotriva unei eventuale rezolutii care ar fi justificat razboiul, fapt care a infuriat Statele Unite.

Sarkozy a calificat acest gest al lui Chirac drept fundament al neintelegerilor dintre Franta si SUA, adaugand ca, intr-adevar, nu asa se trateaza un prieten. Intr-o intalnire cu usile inchise la care au participat mai bine de o duzina de lideri ai comunitatii evreiesti din SUA, Sarkozy a spus ca Franta nu trebuia sa astepte atat pentru a trimite trupe in Liban; a mers chiar mai departe decat Chirac cu criticile la adresa Hezbollah, pe care l-a numit o organizatie "terorista", potrivit unuia dintre participanti, care a vorbit cu conditia sa-i fie pastrat anonimatul. Statutul lui Sarkozy e neobisnuit: candideaza si ca un om din interior - la urma-urmei, conduce partidul din care face parte si presedintele Chirac, UMP - dar si ca un outsider. Pentru ca vorbeste frecvent de "o ruptura" intre el si politicile actuale ale Frantei, inclusiv cele care blocheaza producerea de noi locuri de munca si cresterea productivitatii. Sarkozy n-a urmat cursurile École Nationale d’Administration, scoala pe la care elitele franceze trec inainte de a intra in viata politica, asa cum au facut cei mai multi dintre actualii politicieni francezi. "N-am fost menit sa am un rol important in societate", spune el. "A trebuit sa-mi iau totul singur."

Asa ca Sarkozy e, in multe privinte, un outsider care nu pare preocupat de faptul ca apare alaturi de presedintele american George W. Bush, care acum e mai nepopular ca niciodata in Franta. Bush e doar unul din sirul de lideri straini cu care Sarkozy s-a intalnit fata in fata in ultimele saptamani.

Jucand un rol de ministru de externe ad hoc, ministrul francez de interne a discutat cu secretarul general al ONU Kofi Annan despre subiecte ca genocidul de la Darfur, criza nucleara din Iran ori fortele de mentinere a pacii din Liban.

Ministrul francez de interne pare, de asemenea, sa faca incercari de a-si atrage alegatorii cu politicile sale anti-imigratie, anti-infractionalitate si antiterorism, straduindu-se sa-i indeparteze de partidul de extrema dreapta Frontul National al lui Jean Marie le Pen si sa-i aduca in ograda sa.

Cel mai important moment din vizita lui Sarkozy a fost intalnirea neanuntata pe care a avut-o la Casa Alba cu presedintele Bush, care s-a petrecut in timpul discutiilor pe care le avea programate cu consilierul acestuia pe probleme de securitate nationala, Stephen Hadley. Chirac, care a fost primul lider strain care a vizitat Casa Alba dupa atacurile de la 11 septembrie, asteapta de atunci sa fie din nou invitatul Washingtonului. Scopul aparitiei neanuntate a lui Bush e, in parte, o recompensa pentru politicile proamericane promovate de Sarkozy. "Cu siguranta, aceasta intalnire poate fi interpretata drept un semnal adresat actualei conduceri a Frantei", spune un oficial american care a vorbit cu conditia sa-i fie pastrat anonimanul, nefiind autorizat sa faca declaratii publice. "Sarkozy a aratat ca are o atitudine diferita fata de SUA."

Ca dovada ca administratia americana nu se situeaza de partea nimanui in alegerile prezidentiale din Franta programate pentru aprilie viitor - si pentru care partidele inca nu si-au desemnat oficial candidatii -, presedintele Bush ar urma sa se intalneasca si cu Segolene Royal, socialista de 52 de ani care, potrivit sondajelor, merge umar la umar cu Sarkozy, dupa cum spun deopotriva oficialii francezi si cei americani.

Sarkozy se opune din rasputeri intrarii Turciei in UE, argumentand ca asta va duce la o invazie de imigranti musulmani in vestul continentului intr-o perioada in care Franta nici asa nu poate rezolva problemele importantei minoritati musulmane pe care o are.

Presedintele Chirac e, dimpotriva, mult mai nuantat in aceasta chestiune - sprijina prudent aderarea Turciei, dar spune ca pentru asta va fi nevoie de un efort premergator de 10-15 ani si ca nici atunci integrarea nu va putea fi considerata sigura.

Sarkozy a fost atacat de oponentii lui politici pentru ca a folosit aceasta vizita - care, teoretic, a fost una facuta pentru comemorarea victimelor atentatelor de la 11 septembrie - pentru a-si atinge scopurile politice, si asta pe banii contribuabililor francezi; acuzatia vine din faptul ca Sarkozy a vizitat Statele Unite in calitatea sa oficiala, de ministru. Asa ca presedintele Chirac s-a vazut nevoit sa-i ia apararea lui Sarkozy, care e de multa vreme adversarul sau politic, desi detine o pozitie in cabinet. Chirac a spus reporterilor de la summit-ul europeano-asiatic de la Helsinki ca el personal i-a cerut lui Nicolas Sarkozy sa reprezinte Franta la comemorarea atacurilor din 11 septembrie.

Si Sarkozy s-a aparat - le-a spus reporterilor ca e "foarte important" ca politicienii francezi sa inteleaga problemele globale, adaugand: "Bineinteles, voi continua sa calatoresc pentru a intelege si a invata, astfel incat securitatea Frantei sa fie asigurata".

A recunoscut, in acelasi timp, ca elitele franceze il detesta. "Unii dintre membrii elitei franceze ma urasc pe mine mai mult decat urasc America."