Studiu IRES: doar jumătate dintre elevii din învăţământul preuniversitar au făcut toate orele din orar în cursurile online. Patru din zece elevi au avut contact cu profesorii sau învăţătorii doar pentru unele materii, iar 8% nu au avut deloc contact cu cadrele didactice, conform spuselor părinţilor lor

Autor: Ramona Cornea Postat la 12 mai 2020 40 afişări

Doar jumătate dintre elevii din învăţământul preuniversitar au urmat toate orele din orarul şcolar în cursurile online, conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali (FEPAL) şi Fundaţia Viaţă şi Lumină.

Circa patru din zece elevi (38%) au ţinut legătura cu profesorii sau învăţătorii doar pentru unele materii, iar 8% dintre şcolari nu au avut deloc contact cu cadrele didactice, conform spuselor părinţilor lor.

„Pandemia de COVID - 19 ne-a obligat, de asemenea, să ne uităm atent cât de digitali suntem şi dacă este posibilă utilizarea uniformă de tehnologii în şcolile din România. Zilele acestea trăim marele regret al dezinteresului sistematic al statului faţă de digitalizarea reală a şcolilor româneşti. Fireşte, există profesori pasionaţi sau comunităţi şcolare mai racordate la lumea în care trăim, care s-au străduit singuri să introducă digitalul în procesul educaţional şi au testat platforme şi sisteme“, transmit realizatorii studiului.

Doar două treimi dintre părinţi au declarat că au fost organizate lecţii online cu copiii lor zilnic. Conform studiului IRES, pe măsură ce nivelul de educaţie al elevului creşte, scade şi frecvenţa contactului zilnic cu şcoala.

De asemenea, perioada de întrerupere a şcolii s-a tradus în creşterea cantităţii de teme şi implicit a timpului petrecut pentru rezolvarea lor. În această perioadă de izolare socială, mai bine de un sfert dintre elevii din România şi-au petrecut cel puţin patru ore pe zi făcând teme.

În ceea ce priveşte eficienţa lecţiilor televizate difuzate de TVR, aproximativ jumătate dintre părinţi (52%) spun că elevii au urmărit în această perioadă lecţiile televizate, cu preponderenţă de cei din mediul rural. În cazul elevilor de clasele a VIII-a şi a XII-a, destinatarii acestor lecţii, procentul creşte la 72%.

Numărul elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2019-2020 este de 2.824.594.

Sondajul IRES a fost realizat în perioada 27 – 30 aprilie 2020, pe un eşantion de 1.319 respondenţi, dintre care 1.060 părinţi cu copii şcolari, care au cel puţin un copil înscris la şcoală.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
elevi,
cadre didactice,
parinti,
invatamant

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.