Explorând cu diverse instrumente Calea Lactee, oamenii de ştiinţă au putut să studieze sute de sisteme planetare, situate la diverse distanţe de Sistemul Solar, informează maxisciences.com. Astfel, cercetătorii au ajuns la o constatare fascinantă: Sistemul Solar pare să fie unic, în comparaţie cu celelalte.

"Într-adevăr, după multe observaţii, sistemul planetar standard din Calea Lactee este aparent format dintr-un grup de planete din categoria «super-Terra» ale căror orbite sunt foarte apropiate de steaua lor", a explicat astrofizicianul Gregory Laughlin, cercetător la Universitatea California din oraşul american Santa Cruz şi coautor al studiului.

"Super-Terra" este un termen care este atribuit acelor planete care au o masă de 1-5 ori mai mare decât masa Terrei, pentru cele mai mici dintre ele, şi de până la 10 ori mai mare decât masa Terrei, pentru cele mai masive dintre ele. Or, Sistemul Solar nu corespunde acestei caracteristici: nu există nicio planetă telurică care să aibă o orbită mai mică decât Mercur, planeta cea mai apropiată de Soare.

Încercând să explice acest fapt, oamenii de ştiinţă au formulat o nouă teorie, pe care au explicat-o pe larg într-un articol publicat în revista ştiinţifică americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS). Potrivit acestei teorii, explicaţia trebuie căutată în jurul lui Jupiter.

Savanţii americani spun că Sistemul Solar nu a fost întotdeauna aşa cum îl cunosc oamenii din epoca modernă. În momentul formării planetelor Jupiter şi Saturn, este foarte probabil ca o primă generaţie de planete telurice să se fi format în apropiere de Soare pentru a deveni corpuri cereşti din categoria "super-Terra".

Însă mişcarea lui Jupiter în interiorul Sistemului Solar ar fi provocat o serie de perturbaţii gravitaţionale ce au condus la numeroase coliziuni între planete şi asteroizi. Fragmentele care au rezultat din acele ciocniri violente s-au îndreptat apoi spre Soare, atrase de forţa gravitaţională a astrului, şi, înainte de a se topi, ar fi distrus planetele din categoria "super-Terra" formate în jurul Soarelui.

"Este vorba de acelaşi lucru care ne îngrijorează şi atunci când vorbim despre sateliţii care ar putea fi distruşi pe orbita joasă a Terrei. Rămăşiţele lor ar putea să înceapă să lovească alţi sateliţi şi să rişte astfel un lung şir de coliziuni în lanţ. Studiul nostru arată că Jupiter ar fi generat acea cascadă de coliziuni similare în interiorul Sistemului Solar", a explicat profesorul Gregory Laughlin.

Însă evoluţia Sistemului Solar nu s-a oprit atunci, potrivit teoriei avansate de cercetătorii americani. Fragmentele generate de acele coliziuni ar fi început să se aglomereze în jurul Soarelui şi ar fi sfârşit prin a se afla la originea unei a doua generaţii de planete.

Mai puţin masive, cu o atmosferă mai puţin densă decât cea a planetelor din categoria "super-Terra", formarea lor ar fi fost posibilă graţie acţiunii lui Saturn. Această planetă ar fi menţinut planeta Jupiter pe o orbită mai îndepărtată de Soare, fapt care nu este deloc tipic pentru acest tip de planete uriaşe.

Acest fapt ar explica motivul pentru care Mercur, Venus, Terra şi Marte par să fie mai tinere decât planetele mai îndepărtate de Soare din sistemul nostru planetar.

"Rezultatele studiului nostru implică faptul că planetele telurice formate după migraţia lui Jupiter au umplut spaţiul vid şi au dus la apariţia unor corpuri cereşti sărace în gaze", a explicat Konstantin Batygin, principalul autor al studiului, cercetător la California Institute of Technology din oraşul Pasadena.

"Sistemul nostru solar apare din ce în ce mai mult ca o bizarerie", a continuat Gregory Laughlin.

De fapt, teoria care evocă o eventuală migraţie a lui Jupiter nu este nouă. Cunoscută sub numele de "Grand Tack", ea a fost propusă în urmă cu câţiva ani pentru a explica anumite caracteristici ale unor planete. Însă noul studiu permite adăugarea altor piese în uriaşul "puzzle" care este istoria Sistemului Solar.