Studiul "Cunoştinţele, atitudinile şi practicile familiilor şi persoanelor care îngrijesc copii cu vârsta între 0-6 ani" arată că nivelul de cunoştinţe ale părinţilor cu privire la etapele de dezvoltare fizică şi psihologică a copilului este în general scăzut. Părinţii apreciază starea copilului prin raportare la alţi copii de vârstă asemănătoare, iar părerea medicului reprezintă doar pentru 8,2 la sută dintre părinţi un element important în evaluarea stării de dezvoltare fizică a copilului.

Cu toate acestea, în opinia părinţilor, copiii sunt consideraţi în general sănătoşi, iar această afirmaţie se bazează pe frecvenţa scăzută a îmbolnăvirilor din ultimul an.

"Prezentarea copilului la medic nu are loc de la primele semne de boală, ci uneori părinţii aplică «leacuri băbeşti» sau tratamente alopate şi antibiotice, fără consultarea unui specialist. De exemplu, în cadrul prezentului studiu, părinţii declară că nu duc copiii la medic de la primele semne de boală în procent de: 19,2 la sută în caz de febră, 28 la sută în caz de tuse, 32,6 la sută în caz de diaree şi 14,2 la sută în caz de traumatisme/accidente. Riscurile la care copiii sunt expuşi sunt foarte ridicate prin neacordarea atenţiei cuvenite simptomelor cum ar fi tuse şi febră, prin administrarea unor tratamente pe baza experienţei anterioare, a discuţiilor cu vecini şi prieteni sau pe baza altor recomandărilor, fără consultarea medicului", se arată în studiu.

Dintre persoanele care au apelat la un consult medical, 83 la sută au apelat serviciul special de urgenţe 112. De altfel, persoanele care trăiesc în mediul rural şi cu un nivel de educaţie mai scăzut sunt mai degrabă cele care apelează serviciile speciale de urgenţă.

"Sarcina de a duce copilul la medic este preponderent asociată mamei, ţinând cont de faptul că în 71,8 la sută dintre cazuri mamele sunt cele care însoţesc copilul la medic, în timp ce doar 3,1 la sută dintre taţi preiau această sarcină. Cu toate acestea, faptul că în 22,3 la sută dintre cazuri ambii părinţi însoţesc copilul la medic poate sugera că distribuţia rolurilor în familie începe să descrie împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor între părinţi", se mai arată în studiu.

De asemenea, aproape toţi participanţii la studiu (96,8 la sută), părinţi sau persoane de îngrijire, afirmă că au vaccinat copiii, însă studiul nu oferă informaţii cu privire la realizarea unei scheme de vaccinare complete.

"Practica de vaccinare a copiilor este mai puţin frecventă în rândul familiilor de etnie romă. O treime dintre părinţi nu cunosc scopul vaccinării şi sunt puţini părinţi care au cunoştinţele necesare despre vaccinuri pentru a înţelege cum funcţionează şi de ce administrarea acestora este importantă pentru copii. Au fost identificaţi şi părinţi care consideră vaccinurile ineficiente sau periculoase, în special în rândul persoanelor din mediul urban şi cu un nivel ridicat de educaţie", se mai arată în documentul citat.

În ceea ce priveşte copiii cu dizabilităţi, dintre cei 5,6 la sută părinţi care au afirmat că au astfel de copii, doar jumătate (2,6 la sută) au obţinut o încadrare în grad de handicap, deşi o întârziere sau o lipsă a diagnosticării produce efecte negative asupra dezvoltării copiilor.

Iniţiatorii studiului au mai remarcat că interacţiunile dintre copii în cadrul jocului sunt încă, într-o măsură destul de ridicată, stabilite de părinţi, care consideră că este mai bine că ei să decidă în locul copiilor.

"A fost observată segregarea pe criterii etnice a interacţiunilor pe care copiii le au, practicile discriminatorii devenind mai frecvente odată cu creşterea nivelului de educaţie a părinţilor, aceştia considerând inoportune interacţiunile copiilor lor cu copii de altă etnie. Prin urmare, nivelul ridicat de educaţie nu este neapărat un indicator pentru acceptarea diversităţii şi evitarea discriminării", spun specialiştii.

Studiul a mai arătat că doar jumătate (50,3 la sută) dintre copiii cu vârste între zero şi şase ani cuprinşi în studiu participă la o formă de educaţie timpurie, marea majoritate a acestora frecventând grădiniţa, în timp ce restul sunt înscrişi la creşe sau în centre de zi.

"Participarea diferită la educaţie preşcolară poate fi influenţată de diferenţele de statut socio-economic, fiind mai mică în cazul familiilor defavorizate şi a celor în care nivelul de educaţie al părinţilor este relativ scăzut. Această tendinţă poate fi determinată şi de alte cauze, precum lipsa infrastructurii, a instituţiilor sau a locurilor disponibile în cadrul acestora, sau de percepţia pe care o au părinţii despre instituţiile antepreşcolare. Unii dintre părinţii intervievaţi apreciază că educaţia timpurie în cadrul instituţional ar trebui să înceapă după ce copiii împlinesc vârsta de doi ani, trimiterea copiilor la creşă fiind considerată nerelevantă pentru dezvoltarea copilului", se mai arată în documentul citat.

O altă situaţie îngrijorătoare este dată de faptul că 20,3 la sută dintre părinţi lasă copiii nesupravegheaţi zilnic pentru o jumătate de oră, 9,5 la sută îi lasă singuri până la o oră, în timp ce 5,1 la sută şi 1,8 la sută îi lasă pe copii între o oră şi trei ore, respectiv peste trei ore singuri.

Studiul a fost făcut pe un eşantion format din 1.420 de părinţi şi persoane care se ocupă de îngrijirea copiilor, care aveau la momentul culegerii datelor cel puţin un copil cu vârste între zero şi şase ani.