SUA, noul paradis fiscal preferat al lumii bogate
După ce au acuzat ani la rând alte ţări că îi ajută pe americanii bogaţi să-şi ascundă banii peste hotare, Statele Unite sunt acum pe cale să devină un adevărat paradis fiscal pentru străinii bogaţi, scrie Bloomberg.
Neaderând la noile standarde globale de raportare, Statele Unite creează o nouă piaţă „fierbinte“, devenind destinaţia preferată a banilor bogaţilor. Toată lumea, de la avocaţi londonezi la companii elveţiene, îi ajută acum pe cei bogaţi să-şi mute conturile din locuri ca Bahamas şi Insulele Virgine Britanice în Nevada, Wyoming şi Dakota de Sud. „Ce ironic, nu ce pervers, ca SUA, care a condamnat atât de dur băncile elveţiene, să devină jurisdicţia secretului bancar“, afirma recent Peter A. Cotorceanu, avocat la Anaford, o firmă de avocatură din Zürich.
Rothschild, instituţia financiară europeană cu o istorie de secole, a dechis o companie de trust în Reno, Nevada, transferând în prezent averile clienţilor străini avuţi din paradisuri ca Bermude, supuse noilor standard de raportare, către trusturi deţinute în Nevada, care nu se supun standardelor respective. Firma spune că operaţiunile sale din Reno oferă servicii familiilor din întreaga lume atrase de stabilitatea SUA şi că clienţii săi trebuie să dovedească faptul că respectă legile fiscale din ţările de origine. Trusturile sale, spun oficialii de la Rothschild, nu au fost create pentru a profita de faptul că SUA nu a adoptat noile standarde.
Alice Rokahr, preşedinte al Trident Trust, o altă entitate care transferă conturi din Elveţia în Dakota de Sud, şi alţi consultanţi spun că nevoia de discreţie este îndreptăţită. Conturile confidenţiale care ascund avuţia, fie că se regăsesc în SUA, Elveţia sau alte ţări, oferă protecţie împotriva răpirilor sau şantajului în ţările de origine ale deţinătorilor. Cei bogaţi se simt mai în siguranţă parcându-şi banii în SUA spre deosebire de alte locaţii percepute mai puţin sigure.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro