Ţara europeană care vrea să închidă magazinele în fiecare duminică pentru ca oamenii să aibă timp de biserică şi familie

Autor: Alex Ciutacu Postat la 02 mai 2019 2298 afişări

Ţara europeană care vrea să închidă magazinele în fiecare duminică pentru ca oamenii să aibă timp de biserică şi familie

De când au format în Italia o coaliţie de guvernare în urmă cu un an, conservatorii din La Liga şi populiştii antisistem din Mişcarea Celor 5 Stele (M5S) nu au reuşit să se pună de acord cu prea multe aspecte, începând de la infrastructură şi imigraţie şi până la reglementarea prostituţiei. Cu toate acestea, ambele partide sunt de acord cu închiderea magazinelor duminica, potrivit Bloomberg.

În luna aprilie, în Parlamentul italian au început dezbaterile pe o lege prin care se doreşte „restabilirea weekendului ca timp pentru familie”.

M5S vrea să închidă magazinele timp de 45 de zile pe an în total, în timp ce La Liga propune o versiune mai puţin extremă care propune ca regula să fie ridicată de Crăciun şi în perioadele de sărbători. Însă ambele părţi sunt de părere că o asemenea legislaţie ar restabili o serie de tradiţii precum prânzul de duminică şi le-ar da muncitorilor din retail timp să se ducă la biserică.

„Centrele oraşelor sunt goale încât familiile îşi petrec zilele de odihnă la mall”, spune Andrea Dara, parlamentar La Liga.

Cele două partide au ajuns la putere bazându-se pe discursuri diferite şi electorat separat: nordici pro-business, respectiv tineri şi şomeri sudici. Însă ambele formaţiuni politice ar fi afectate dacă ar impune aceste restricţii asupra retailului, potrivit unui grup de cercetare economică din Bologna numit Istituto Cattaneo.

Propunerea M5S ar micşora PIB-ul cu 0,5%, adică 9,4 miliarde euro şi ar duce la pierderea a circa 150.000 de locuri de muncă, potrivit institutului.

Încasările din taxe ar scădea cu 2 miliarde de euro, ceea ce ar afecta eforturile guvernului de a reînvia o eonomie de la care nici nu aşteaptă creştere pentru anul acesta, cu şomajul la 11%.

„Este evident că planul actual nu este modalitatea potrivită pentru a salva comerţul. Sper că aceste propuneri vor fi abandonate”, spune Carlo Rienzi, preşedint al Codacons, un grup pentru drepturile consumatorilor.

În afară de Germania unde o parte din magazine îşi închid uşile duminica, majoritatea europenilor pot face cumpărături în orice zi din săptămână. Însă, acest tip de restricţii au o rezonanţă aparte pentru noul val de extremism de dreapta are se ridică în continent încât şi alte două ţări conduse de populişti au vrut să introducă astfel de interdicţii.

Ungaria a încercat în 2015 dar a dat înapoi cu un an mai târziu după ce consumatorii şi-au exprimat nemulţumirea iar partidul de opoziţie cerea un referendum pe această temă.

În urmă cu un an Polonia le-a ordonat magazinelor să închidă uşile două duminici pe lună. Anul viitor interdicţia s-ar putea extinde pentru fiecare duminică însă momentan această idee este în dezbatere pe fondul nemulţumirilor exprimate de mediul de business.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
timp,
magazine,
inchidere,
populism,
italia,
biserica

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.