Taximetriştii francezi blochează accesul la aeroporturile şi gările din Paris
Taximetriştii francezi au blocat, joi, accesul către aeroporturile şi gările din Paris, protestând faţă de pierderea clienţilor în favoarea popularului serviciu Uber, relatează AFP, în pagina electronică.
Accesul la trei terminale ale aeroportului parizian Charles de Gaulle din nord a fost blocat, în timp ce alte taxiuri se îndreaptă către aeroportul Orly din sud şi către gările din interiorul oraşului, au declarat oficialii.
Greva taximetriştilor a blocat şi un tronson vestic al şoselei de centură a capitalei franceze, timp de aproximativ 30 de minute, şoferii răsturnând coşurile de gunoi pe magistrală înainte ca poliţia să sosească la faţa locului pentru restabilirea ordinii.
"Scopul este să blocăm spaţiul pentru că chiar ne-am săturat", a declarat Karim Asnoun de la sindicatul CGT.
Mii de taxiuri urmează să se reunească în câteva oraşe mari din Franţa în cadrul grevei de joi.
Taximetriştii francezi sunt furioşi pe Uber, despre care afirmă că le pune în pericol locurile de muncă, îndepărtând clienţii de companiile de taximetrie autorizate. Ei, ca şi colegii lor din alte ţări, au organizat mai multe proteste faţă de această aplicaţie, dintre care unele au degenerat în violenţe, clienţi şi şoferi Uber fiind agresaţi.
De cel puţin două ori în această săptămână, taximetriştii s-au dat drept clienţi la Strasbourg în scopul de a ademeni şoferi Uber în zone izolate, unde aceştia au fost agresaţi de alţi taximetrişti, iar maşinile lor au fost avariate.
Aplicaţia de mobil Uber pune clienţii în contact cu şoferi privaţi care îi duc acolo unde vor să meargă la un preţ mai mic decât cel al taxiurilor tradiţionale.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro