Telefoanele mobile ale deţinuţilor ar putea fi blocate

Postat la 13 august 2013 106 afişări

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) vrea să dea între 5.000 şi 10.000 de euro pe lună pentru un sistem care blochează telefoanele mobile folosite de deţinuţi, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Telefoanele mobile ale deţinuţilor ar putea fi blocate

 Potrivit proiectului de Lege privind utilizarea sistemelor destinate blocării ori întreruperii radiocomunicaţiilor în perimetrele unităţilor din subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor, în vederea achiziţionării serviciilor, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) va suporta, pentru perioada 2013-2017, din bugetul propriu, o sumă în cuantum de 10 milioane de lei pe an.

Suma aferentă anului 2013 se transferă ANP, integral, în termen de 30 de zile de la data aprobării cheltuielii, prin bugetul de venituri şi cheltuieli, conform legii, iar pentru perioada 2014-2017 acestea se acordă ANP, trimestrial, în cote egale, prevede proiectul.

În expunerea de motive a proiectului se arată că, pentru alegerea unei soluţii optime, au fost solicitate informaţii legate de posibilitatea de blocare şi întrerupere a radiocomunicaţiilor în perimetrele unilaţilor subordonate ANP, de la operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/telefoanele-mobile-ale-detinutilor-ar-putea-fi-blocate-11250879
11250879
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.