TikTok depune o pledoarie finală împotriva interdicţiei din SUA la Curtea Supremă

Autor: Iris Dutescu Postat la 10 ianuarie 2025 22 afişări

TikTok se prezintă, vineri, în faţa Curţii Supreme a SUA, într-un ultim efort de a anula o interdicţie, într-un caz care testează limitele securităţii naţionale şi ale libertăţii de exprimare, scrie BBC.

TikTok depune o pledoarie finală împotriva interdicţiei din SUA la Curtea Supremă

Populara platformă de social media contestă o lege adoptată anul trecut, prin care i se impună să se despartă de proprietarul său chinez sau să fie blocată în SUA până la 19 ianuarie. Guvernul american susţine că, fără vânzarea companiei, TikTok ar putea fi folosit de China ca instrument de spionaj şi manipulare politică.

TikTok respinge însă această afirmaţie şi susţine că a fost vizată pe nedrept, dar şi că măsura încalcă libertatea de exprimare a celor aproximativ 170 de milioane de utilizatori americani ai săi.

Congresul a adoptat anul trecut legea împotriva TikTok, atât cu sprijinul Partidului Democrat, cât şi cu cel al Partidului Republican. Momentul a marcat punctul culminant al anilor de îngrijorare cu privire la platforma extrem de populară, care este cunoscută pentru videoclipurile virale şi tracţiunea în rândul tinerilor.

Legea nu interzice folosirea aplicaţiei, dar ar impune giganţilor din domeniul tehnologiei, precum Apple şi Google, să nu o mai ofere şi să oprească actualizările, ceea ce, potrivit analiştilor, ar distruge-o în timp.

TikTok este deja interzisă pe dispozitivele guvernamentale în multe ţări, inclusiv în Regatul Unit, şi se confruntă cu interdicţii mai complexe în altele, inclusiv în India.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tiktok,
sua,
interdicţie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.