În timp ce marea majoritate a sectorului bugetar o freacă “ homework”/ “telework”/ “remote work”, păstrându-şi veniturile intacte, sectorul privat este, iarăşi, pus la zid prin trimiterea în şomaj tehnic, pe salarii diminuate şi plafonate. Se impune demararea unei reforme profunde în toată administraţia publică pentru a o eficientiza şi pentru a scoate bugetul de sub starea  asediu

Recentele măsuri adoptate de guvern(OUG 29/2020 publicată în Monitorul Oficial nr.230 din data de 21 martie 2020) pentru susţinerea mediului de afaceri, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus, au pus, din nou, în evidenţă dispreţul  în care  guveranţii tratează angajaţii din mediul privat . Prin această ordonaţă  guvernanţii dău o lovitură consistentă raţionalităţi şi echilibrului, tratându-şi diferit cetăţenii.

    Atât preşedintele  Iohannis cât şi  premierul au folosit în expozeul argumentativ al actului normativ cuvântul , de altfel nobil, solidaritate.

    Să vedem ce înseamnă solidaritate în acest context complex al crizei.

    Prin această ordonanţă se precizează că cei care  pleacă în somaj tehnic vor beneficia de 75%  din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul brut pe economie. Adică undeva pe la 2400 lei.

    Dar ce facem cu cei care aveau salarii de 10.000-20.000 lei. Le sugerăm să mai strangă puţin cureau cum ne învăţa cineva înainte de decembrie 1989.

    Ia să vedem ce se întâmplă în mediul bugetar în această perioadă  de criză.Nimic.

Mare parte din administraţie lucrează (!?) “homework” pe salarii neatinse, ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

   Acelaşi buget trebuie să plătească pentru angajatul din mediul privat maxim 2400 lei, iar pentru cel de la stat, fără număr, conform doctrinei mantrice “ Noi dăm “ a  celor aflaţi la butoane.

   Dar cu solidaritatea cum ramâne ? Este criza , dar hai s-o suporte în acelaşi fel ambele entitaţi: privată şi de stat.

  Adică  privatul care primeşte  maxim 2400 lei trebuie să fie solidar cu directorul de la nu-ştiu-ce instituţie, plantat acolo de “influencerii” lui politici,  care la un salariu de 20.000 lei mai are şi spor de calculator(şi Solitair-ul este pe calculator, sic!) de 15 %.

   Pai 15% din 20.000 este cam cât primeşte privatul în perioada şomajului tehnic.Halal solidaritate !

 Această mărinimie bugetară are loc într-un context total nefavorabil. Bugetul este  pe drumul cimitirului, este praf si pulbere, iar cifrele despre deficit sunt dărâmătoare. Are găuri mai multe decât un svaiţer elveţian de calitate, încât nici Dunlop şi Michellin, la un loc, n-ar putea să-l peticească.

Intreaga clasă politică calată,  în exclusivitate, numai pe rentă a trolat bugetul de stat, iar economiei i-a distrus imunitatea.

    Parcă vorbeaţi, cândva, de un guvern al tuturor românilor !

   Vrem egalitate, dar nu pentru căţei, spunea Grigore Alexandrescu…în fabula “Câinele şi căţelul”….Probabil această fabulă i-a inspirat şi pe autorii actului normativ !

 Dar mai apare o problemă,pentru că tot suntem la capitolul fabule,  furnica(privată) s-a cam săturat să întreţină greierul(bugetar).

Iată că în acestă perioadă deosebit de  grea fragilizatul sector privat mai primeşte o lovitură de imagine-“tot mai bine e la stat”. Nici criza nu-l atinge, statul este patronul ideal. Seducatorul sector de stat intră în criză şi mai intărit ca oricând. Premiumizarea  pe timp de criza a bugetarilor, prin menţinerea avantajelor, constituie un afront pentru toti angajaţii din mediul privat. 

Dacă se vorbeşte de democratizarea virusului-oricine poate să-l ia, atunci să vorbim şi de egalitate în faţa crizei. Nu pentru unul mumă, iar pentru altul ciumă( cam neinspirată zicala pentru aceste vremuri).

Coronavirusul a  adus discriminări şi mai mari pe piaţa veniturilor între cele două sectoare de activitate, cel privat fiind plafonat iar cel de stat menţinăndu-şi salba de avantaje. Fiecare cu angajatorul lui, după cum şi la ales, puncta ironic un beneficiar al multor avanataje nemeritate.

Mulţi au crezut că aceast pandemie generatore de criză economică va scrie  epitaful dezmăţului bugetar, dar s-au înşelat amarnic.

Administraţia publică cazează acum aproximativ 1,2 milioane de angajaţi, după unele păreri ar fi necesari cam 800.000  de lucrători(da, lucrători).

Criza aceasta este un prilej de porni o retructurare masivă a administraţiei publice astfel încât să rămână “on board”  doar cei care-şi fac treaba la nivel de Oscar, iar cei cu atitudine de Divă, aroganţi şi nazuroşi  să părăsească corabia.

Când ai un buzunar rupt nu mai bagi bani în el, ci îl coşi.

Ar fi un eveniment de pedigree pentru actuala putere, dacă  ar avea curajul să pună piciorul în prag şi să restructureze întreaga administraţie publică. Sprijinul opiniei publice există la niveluri maxime. Lucrătorii din această structură sunt invidiaţi la cele mai înalte cote pentru nivelul înalt al salarizării, în contradicţie cu nivelul scăzut de muncă şi, nu în ultimul rând, cu nivelul redus de şcolarizare, mulţi fiind doar cursanţi ai Şcolilor  de Vară.

Motivaţia restructurării, pe langă suprapopularea structurii,  constă şi în faptul că livrabilul bugetar este de slabă calitate, atârnând ca un lest de gâtul întregii societăţi.

Este deosebit de riscant pentru Romania să faca surfing pe creasta valului în plină criză coronavirus acompaniată de o administraţie publică hedonistă si necreativă, intrată în sevrajul lui ”more money“, mulţi dintre componentii acesteia fiind sedaţi cu bani publici la nivel de black belt.

Cu o administraţie publică cladită pe principii fanariote, pe  clanuri, familii  şi pe relaţii amoroase, având ca exponent pe “Mister Solitaire”,   nu se poate depăşi criza actuală.

Şi, înainte de a da save, m-am gândit la o propunere de restructurare a administraţiei publice după modelul lui Jack Welch(decedat de curând), fost presedinte la GE. A fundamentat conceptul de “curba vitalităţii” pentru a  defini procesul de restructurare din firmă: grupul A, 20% din angajaţi care pun lucrurile în mişcare, fiind indispensabili firmei, grupul B, 70% , esenţiali în ceea ce priveşte bunul mers al lucrurilor, gata oricând să se alăture grupului A, şi grupul C, 10% din angajaţi, neimplicaţi în rezolvarea problemelor,  care trebuie să plece. Această “curbă a vitalităţii” aplicată caţiva ani consecutivi va  elimina toţi dobrinii, şmecherii şi învârtiţii de duzină  din administraţie.

Este momentul ca şi în sectorul de stat să  se dea competenţei podiumul de mult pierdut, deteriorat grav  de la an la an.

Băcanu Gheorghe este şef serviciu la o companie privată din domeniul auto.