Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus a ajuns la 1.452 în România, sunt 160 de cazuri noi în 24 de ore
Numărul de pacienţi infectaţi cu coronavirus în România a ajuns la 1.452 de persoane, cu 160 de cazuri noi în plus faţă de ultima informare a autorităţilor, când erau 1.292 de cazuri, informează Grupul de comunicare strategică.
În total, 139 de persoane au fost declarate vindecate şi externate (54 la Timişoara, 55 la Bucureşti, 6 la Craiova, 6 la Constanţa, 2 la Cluj şi 16 la Iaşi).
Până acum, 29 de persoane diagnosticate cu coronavirus au murit, având boli cronice preexistente.
Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 13 şi 83 de ani.
La terapie intensivă în acest moment sunt internaţi 34 de pacienţi, dintre care 25 sunt în stare gravă.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt peste 7.800 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 131.000 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Autorităţile au prelucrat până acum 19.600 de teste, dintre care peste 1.200 în unităţi private.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro