Ucraineanca Elina Svitolina vrea „măsuri serioase” la US Open împotriva jucătorilor din Rusia

Autor: Petru Mazilu Postat la 18 iunie 2022 75 afişări

Ucraineanca Elina Svitolina vrea „măsuri serioase” la US Open împotriva jucătorilor din Rusia

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina susţine că organizatorii US Open ar fi trebuit să ia „măsuri mai serioase" în privinţa jucătorilor ruşi şi bieloruşi

Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina a declarat că nu este de acord cu decizia US Open de a le permite jucătorilor din Rusia şi Belarus să concureze fără a folosi însemnele ruseşti.

Într-un interviu acordat Reuters, vedeta de tenis, în vârstă de 27 de ani, a descris modul în care organizatorii Grand Slam-ului „ar fi trebuit să ia măsuri mai serioase" în contextul războiului din Ucraina.

„Este decizia lor, au decis să ia această cale. Eu nu o susţin, pentru că simt că ar fi trebuit să ia măsuri mai serioase. Sportul nostru (al Ucrainei) este aruncat înapoi cu minimum 10 ani, deoarece toată infrastructura a fost avariată sau complet distrusă. Pot să vă spun mulţi, mulţi factori care pot juca un rol în decizia de a nu-i lăsa pe jucătorii ruşi şi belaruşi să concureze", a declarat Svitolina.

Jucătorilor din Rusia şi Belarus le este interzis să participe la Wimbledon, care începe pe 27 iunie, dar Asociaţia de Tenis din Statele Unite le-a permis să joace sub un steag neutru la turneul din New York.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
us open,
elina svitolina,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.