Muzeul Naţional de Istorie a Ucrainei schimbă exponatele de istorie antică cu reprezentări ale ororilor războiului actual prin intermediul unor artefacte recuperate din fostele zone ocupate, scrie The Guardian.

La 24 februarie 2022, ziua în care Rusia a organizat invazia pe scară largă a Ucrainei, Oleksandr Lukianov s-a dus la serviciu, dar nu a fost deloc o zi normală la birou.

El şi un mic grup de colegi de la Muzeul Naţional de Istorie a Ucrainei din Kiev, unde este cercetător principal, au început în grabă să demonteze exponatele, trimiţând unele obiecte în locaţii mai sigure din vestul ţării, iar pe altele le-a depozitat în subsol. Grupul de curatori a ajuns să locuiască în clădire timp de două luni.

La un moment dat, s-a uitat pe ferestrele imense ale muzeului, care domină de la înălţime valea Dnipro, pentru a vedea explozii de lumină pe cer: un elicopter rusesc care era lovit. Pe măsură ce zilele treceau, „puteam auzi împuşcăturile şi bubuiturile care veneau din Irpin şi Bucha”, a spus el, referindu-se la oraşele din apropiere pe care forţele ruseşti le-au ocupat în primele săptămâni ale invaziei.

În cele din urmă, galeriile, cândva pline cu 20.000 de obiecte din colecţia de 800.000 de obiecte ale muzeului, erau goale. Dispăruse aurul fin lucrat de la străvechiul popor nomad din stepe, marii călăreţi, sciţii. Dispăruseră monedele, manuscrisele şi hărţile; dispăruseră şi ceramica din vechile colonii greceşti de la Marea Neagră.

„Am crezut că nu se va schimba niciodată”, a spus el, amintindu-şi de încăperile liniştitor de imuabile ale muzeului în care lucrase timp de şapte ani. „Dar iată că am ajuns aici”.

Şi apoi a început să umple din nou muzeul.

Pe 7 aprilie 2022, în soarele unei zile călduroase de primăvară, Lukianov şi o mică echipă de colegi au pornit spre Irpin, de unde ruşii se retrăseseră cu puţin mai mult de o săptămână înainte. Misiunea lor: să colecteze noi artefacte pentru muzeu. „Mai întâi a intrat armata, apoi au fost experţii juridici - şi apoi am fost noi”, a spus el.

Primul lucru pe care l-au văzut a fost un vehicul ars al armatei ruse, din care au recuperat căşti şi ochelari de protecţie deteriorate. „Am fost surescitaţi în acest moment - am luat tot ce am putut. Dar mai târziu am văzut altul, şi altul - aşa că am început să fim mai selectivi”, a spus el.

Violenţele erau îngrozitor de proaspete. „Am văzut şi am simţit miros de cadavre în descompunere şi am văzut dispozitive neexplodate”, a spus el. „Dar curiozitatea noastră a depăşit acest lucru - la fel şi dorinţa de a căuta istoria. Cel mai greu a fost să vedem maşini civile care fuseseră lovite şi să înţelegem că oameni, inclusiv copii, muriseră cu siguranţă în ele”.

Obiectele pe care Lukianov şi colegii săi le-au colectat în acea zi - inclusiv indicatoare pe jumătate distruse de la o farmacie, o cizmă de soldat rus, un dozimetru din anii 1970 pentru măsurarea nivelului de radiaţii în timp ce convoaiele invadatoare treceau prin Chornobîl şi pachete de raţii ruseşti - formează acum baza unei expoziţii la parterul muzeului.

La obiectele aduse de curatori se adaugă o serie de artefacte donate de militari şi de localnici. Printre acestea se numără un set de instrucţiuni, aparent emise pentru soldaţii ocupanţi, cu privire la modul de interacţiune cu localnicii.

„Dacă vă întreabă dacă sunteţi ruşi sau ucraineni, spuneţi: „Suntem atât ruşi, cât şi ucraineni şi, cel mai important, suntem cu toţii creştini ortodocşi”, sugerează documentul. „Dacă încep să se certe, vorbiţi despre paradele gay şi despre decăderea ortodoxiei... Nu menţionaţi niciodată cuvântul <război> - dacă vă întreabă despre război, vorbiţi despre poliţie şi despre administraţia locală”.

La scurt timp după aceea, pe 23 aprilie 2023, Lukianov a plecat într-o altă misiune de colectare - de data aceasta la o fabrică de ferestre din apropierea oraşului Dymer, la nord de Kiev, care fusese reamenajată ca sediu de către forţele invadatoare. Primul lucru care l-a lovit, a spus el, a fost „un miros foarte puternic de fecale - nu-ţi puteai imagina cum trăiau acolo”.

Printre obiectele din fabrică se numără un exemplar aruncat din ziarul rusesc Steaua Roşie, datat miercuri, 16 martie, şi, lucru remarcabil, un atlas rutier al Ucrainei datând din 1975. Au găsit fotografii ale unor femei - prietene, soţii - şi începutul unei scrisori către o persoană iubită care începea cu „Bună, Zhenya, Acum, nu mai există...” şi apoi se încheia.

Lukianov a spus că era important să colecteze obiectele cât mai repede posibil după ce zonele au fost eliberate. A fost responsabilitatea muzeului să păstreze şi să depoziteze aceste vestigii ale violenţei, deoarece ştirile sumbre trec în memoria istorică vitală. „Cu cât o facem mai repede, cu atât mai bine. Când am plecat în cea de-a doua misiune, deja se pierduse ceva - lucrurile fuseseră îndepărtate de comunitatea locală şi de armată”.

Instinctul natural a fost ca operaţiunea de curăţare să înceapă cât mai repede posibil, a spus el. „Oamenii nu vor să păstreze lucruri cu amintiri negative. Dar este treaba noastră şi, cu cât vom surprinde mai bine situaţia acum, cu atât mai uşor va fi pentru cei care vor veni după aceea să cerceteze şi să înţeleagă această perioadă”.

Pentru a marca aniversarea invaziei la scară largă, la 24 februarie, muzeul a deschis o nouă expoziţie despre asediul devastator de anul trecut al uzinei siderurgice Azovstal din Mariupol. „Este o expoziţie foarte emoţionantă pentru noi”, a declarat ghidul muzeului Natalya Lykhytska. „În fiecare zi, părinţii celor ucişi vin şi lasă flori aici. Înainte erau artefacte scitice în această sală - acum este război, război, război”.

Cea mai recentă expoziţie a muzeului, care a fost deschisă la începutul lunii aprilie 2023, este despre satul Iahidne, de la periferia oraşului Cernihiv din nordul Ucrainei, unde 368 de locuitori au fost forţaţi să stea în subsolul îngust al şcolii primare timp de peste o lună, îndurând condiţii teribile, în timp ce ruşii invadatori foloseau părţile superioare ale clădirilor ca sediu. Expoziţia include desene şi jucării ale copiilor, precum şi o reproducere a pereţilor subsolului, pe care cei ţinuţi acolo au notat cu cretă trecerea zilelor - şi a celor care au murit.

De ceva vreme nu a mai existat ocazia unei călătorii de colectare, dar noi donaţii vin în fiecare zi. Când a fost vizitat de The Guardian, Lukianov tocmai primise o rezervă de jurnale ţinute de ucraineni sub ocupaţia rusă - nici măcar nu avusese ocazia să se uite la ele încă.

„Am studiat istoria: când eram student, era uşor să mă gândesc că istoria s-a întâmplat altor oameni, în alte momente. Francis Fukuyama a declarat sfârşitul istoriei”, a spus el, referindu-se la celebra declaraţie a politologului american la sfârşitul războiului rece. „S-a dovedit că s-a înşelat”.