Un rival al companiei lui Elon Musk pregăteşte testarea unui implant cerebral

Autor: Andreea Tobias Postat la 08 aprilie 2024 25 afişări

Synchron Inc., un rival al companiei Neuralink a lui Elon Musk, se pregăteşte să recruteze pacienţi pentru un studiu clinic extins. Compania vrea să obţină aprobarea comercială a dispozitivului său de implant cerebral.

Un rival al companiei lui Elon Musk pregăteşte testarea unui implant cerebral

Directorul executiv al companiei, Thomas Oxley, a declarat pentru Reuters că aproximativ 120 de centre şi-au manifestat interesul să participe la deschiderea unui registru online pentru pacienţii care vor să se alăture studiului.

"O parte a acestui registru este de a începe să le permită medicilor locali să vorbească cu pacienţii cu deficienţe motorii", a spus el.

Compania Synchron, cu sediul în New York, este mai avansată în procesul de testare a implantului său cerebral decât Neuralink.

În cadrul studiului, cercetătorii se vor concentra pe testarea implantului la pacienţi cu deficienţe motorii semnificative. Aceasta include persoane paralizate din cauza unor afecţiuni precum scleroza laterală amiotrofică (ALS), accident vascular cerebral sau scleroză multiplă.

Speranţa este că implantul cerebral le va permite acestor pacienţi să îşi recupereze o parte din abilităţile motorii pierdute sau să controleze dispozitive externe, cum ar fi computere, prin intermediul semnalelor cerebrale.

Compania a primit autorizaţia americană pentru efectuarea testelor preliminare în iulie 2021 şi a implantat cu succes dispozitivul la şase pacienţi. Testele anterioare desfăşurate în Australia pe patru pacienţi nu au raportat efecte secundare grave.

În prezent, Synchron analizează datele colectate din studiul american pentru a definitiva planul studiului clinic extins. Totodată, compania aşteaptă verdictul FDA privind continuarea cercetărilor.

Synchron, printre ai cărei investitori se numără miliardarii Jeff Bezos şi Bill Gates, şi Neuralink concurează pe o nişă a aşa-numitelor dispozitive de interfaţă creier-calculator (BCI). Astfel de dispozitive folosesc electrozi care pătrund în creier sau se aşează pe suprafaţa acestuia pentru a asigura comunicarea directă cu computerele.

Nicio companie nu a primit aprobarea finală a FDA pentru a comercializa un implant cerebral BCI.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
synchron,
implant cerebral,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.