Un secret ţinut ascuns mai bine de 10 ani: Cine este Greg Abel, executivul de 58 de ani care tocmai a fost numit succesorul lui Warren Buffett la conducerea Berkshire Hathaway
Greg Abel, vicepreşedintele în vârstă de 58 de ani al Berkshire Hathaway, a fost confirmat luni ca primul pe listă să preia conducerea gigantului conglomerat, devenind astfel succesorul luI Warren Buffett, scrie FT.
”Directorii s-au pus de acord că dacă mi s-ar întâmpla ceva peste noapte, Greg ar fi cel care ar prelua frâiele dimineaţă”, a spus Buffett în timpul unei conferinţe.
Abel conduce o parte din divizia de investiţii a gigantului american, inclusiv Burlington Nothern Railroad, alături şi de diviziile de producţie şi utilităţi, unde a fost şi CEO. În timp, el a devenit unul dintre cei doi cel mai des aduşi în discuţie ca potenţiali succesori ai ”Oracolului” Buffett, alături de Ajit Jain.
Era deja cunoscut faptul că un plan de succesiune este discutat de board-ul conglomeratului, dar moştenitorul ales a fost ţinut departe de ochii lumii până acum.
A fost un secret care a captivat acţionarii Berkshire pentru mai bine de un deceniu, având în vedere vârstele înaintate ale lui Munger şi Buffett. Buffett îşi va sărbători cea de-a 91a aniversare în august, în timp ce Charlie Munger a împlinit deja 97 de ani.
Greg Abel este născut în Canada. El şi-a început cariera ca un contabil la PwC în San Francisco.
În 1992, el s-a alăturat CalEnergy, u nproducător de electricitate geotermală. În 1999, CalEnergy a cumpărat MidAmerican Energy, iar Berkshire Hathaway a preluat participaţia majoritară din compania nou formată.
Abel a devenit CEO al companiei de energie în 2008, iar aceasta a fost redenumită Berkshire Hathaway Energy în 2014. În 2018, Abel a fost numit vice-preşedinte al Berkshire Hathaway pentru operaţiunile non-insurance, şi a fost numit în boardul de directori ai conglomeratului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro