Veşti proaste: Preţurile combustibililor ar putea creşte dacă Arabia Saudită reduce exporturile de petrol în luna aprilie

Autor: Alex Ciutacu Postat la 11 martie 2019 74 afişări

Veşti proaste: Preţurile combustibililor ar putea creşte dacă Arabia Saudită reduce exporturile de petrol în luna aprilie

Arabia Saudită plănuieşte să îşi reducă exporturile de petrol crud în luna aprilie sub 7 milioane de barili pe zi, în timp ce producţia va rămâne sub 10 milioane de barili pe zi, potrivit oficialilor statului citaţi de CNBC.

Alocările companiei de stat Saudi Aramco pentru luna aprilie sunt cu 635.000 de barili pe zi sub „nominalizările” clienţilor – adică sub nivelul cerut de rafinării şi de clienţi, potrivit oficialilor.

„În ciuda unei cereri foarte puternice de la clienţii internaţionali, de peste 7,6 milioane barili pe zi, clienţii primesc sub 7 milioane barili pe zi”, au transmis oficialii.

De asemenea, şi exporturile lunii martie vor fi sub valoare de 7 milioane de barili pe zi, adaugă aceştia.

„În acest mod producţia va rămâne mult sub 10 milioane de barili pe zi în luna aprilie”, transmit oficialii, adăugând că producţia va fi şi sub nivelul de 10,3 milioane barili pe zi pentru care regatul a semnat un acord de producţie cu OPEC.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arabia saudita,
exporturi,
petrol,
reducere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.